Buricul Pământului

Ce înseamnă să fii buricul Pământului? Hai să fim serioşi. Cică eşti important. Eşti în centrul antenţiei. În primul rând ce e buricul? Păi altă comparaţie nu găsea? Auzi...buric? Păi buric e un cordon care se taie şi se înnoadă. Până la urmă nu îmi place cum sună. Eu nu vreau să fiu buricul Pământului! Mai nou am auzit că s-ar fi găsit un buric: Gigi Becali. În cazul ăsta chiar vă rog să nu îmi spuneţi aşa chiar dacă veţi vrea şi chiar dacă veţi avea motive. Există alte apelative mult mai frumoase. Vă pricepeţi voi dar numai buric nu. Eventual puteţi spune V.I.P :D Hai că am plecat de aici că prea le debitez...

O altă zi

A mai trecut o zi de ameţeală în „Micul Paris”. Zic Micul Paris pentru că unii ne mai cred aşa. Auzisem că germanii încă mai cred că noi suntem Micul Paris. Cel puţin aşa scriau ziarele nemţeşti înainte de meciul Rapid – Nurenberg. Că Bucureştiul încă este Micul Paris, iar reţeaua de transport în comun este foarte dezvoltată şi bine organizată. Eu le-aş propune un schimb dacă sunt aşa încântaţi. Să vină ei la noi şi mergem noi la ei. Măcar temporar. Poate ne fac şi nouă ţara mai frumoasă şi apoi ne mutăm la loc.

Astăzi am fost ocupat. Parol, părerea mea! Am umblat cu o prietenă să-şi caute apartament de închiriat. A venit, a căutat, a găsit şi a plecat. Nu i-a plăcut şi pe bună dreptate. Mai caută şi altă dată. Oricum aşa au crescut preţurile astea de parcă aş vrea să le cumpăr! Curat murdar domne! Mâine începe şi SIAB. Cu alte cuvinte herghelii întregi de cai putere şi adunătură mare de watti putere. Şi acolo costă biletul 15 RON, iar locul de parcare la fel: 15 RON. Păi no...dar eu vreau doar să le văd, nu să le cumpăr. Măcar să îmi dea şi mie maşinile să fac o demonstraţie pe acolo dacă tot plătesc benzina. Şi locul de parcare la fel. Vreau doar să ţin maşina acolo puţin, nu să pun taraba o zi!

Dar mă rog... revin la oile mele. Astăzi prietena căutătoare de apartamente,(apropo, dacă auziţi de vreun apartament două camere până în 400 EUR să îmi spuneţi pe privat), care mereu îmi spunea că sunt tare zăpăcit şi că o ameţesc prin Bucale, a văzut pe pielea ei ce înseamnă Bucale. Nu am văzut pe cineva atât de amiţit după o singură zi în viaţa mea. Nici nu mă mir la ce frumos şi ordonat este „Micul Paris”. A cunoscut frumoasa aglomeraţie de care îi tot explicam, a văzut ce înseamnă masajul pe picioare în metrou şi faptul că lumea te crede transparent şi vrea să treacă prin tine. La sfărşitul zilei aproape că nu mai putea lega nici cuvintele într-o ordine cât de cât acceptabilă, dar o să îşi revină ea...în curând.

Muzică clasică varianta 2007

Când spui muzică clasică te gândeşti la vioară, pian, flaut, oboi sau orice alt instrument muzical. Te gândeşti la o orchestră. O armată de oameni înarmaţi cu mult talent şi instrumente care se aud perfect în acorduri cât mai aşezate. Te gândeşti la mari clasici, compozitori celebri şi în minte îţi vine cuvântul “vechi”. Muzică veche dar car va suna mereu bine. Când spui muzică clasică deja te gândeşti la linişte şi relaxare. Dar cum e când muzica clasică este remixată prin prezent? Parcă deja nu ştii la ce să te mai gândeşti. Parcă nu mai eşti sigur de cele spuse mai sus referitoare la muzica clasică. Aşa-i? Păi uită-te la clipul următor şi vei vedea ce poate face o imaginaţie bogată. Pentru cei care nu ştiu melodia următoare le spun că varianta originală durează câteva secunde la începutul clipului.

Cine a zis că fetele nu pot?

Am auzit câteva idei că fetele nu ar fi la fel de pricepute ca băieţii la unele lucruri printre care la fotbal. Şi eu consideram că la fotbal sunt în marea lor majoritate paralele. Asta până am dat de clipul următor. Sunt sigur că mulţi bărbaţi nu pot face asta cu mingea.

Ca la ei la nimeni…

Am încercat să înţeleg rromii şi nu am reuşit. Acum mă refer la cei 100% rromi. Au domne oamenii ăştia o gândire care pe mine mă dă gata. Îşi căsătoresc copiii de 11 ani, au castele cu acoperişuri ţuguiate învelite cu tablă argintie încovoiată în toate felurile, fac de la 5 copii în sus, bărbaţii poartă toţi mustaţă, femeile lor au fustele acelea viu colorate, au codiţe până la o vărstă mai toate, consideră manelele cel mai tare gen muzical la ora actuală, dar cel mai mult nu înţeleg de ce cât sunt în viaţă ei abia dacă folosesc palatele pe care le au deoarece dorm prin corturi, iar când mor îşi fac lux în cavou.

Să mă explic. Există o localitate cum mergi spre Roşiori de Vede pe nume Buzescu (vezi foto sus). Poate că cei care au trecut pe acolo îl ştiu. Ei bine multe din casele astea nici măcar nu au curent, în schimb au gresie adusă din Spania, Italia şi mai ştiu eu de unde. Ce e mai interesant e că ei dorm prin corturi în spatele palatelor. Deşi au luxul pe care şi-l dorec nu ăl folosesc iar când mor, rudele le împodobeşte cavoul cu de toate. De vorbit nu voi mai vorbi mult…voi ataşa poze ca să vedeţi despre ce vorbesc.

Încrederea românilor în Gigi Becali a scăzut

Un articol de pe site-ul Gazetei Sporturilor, spune că potrivit unui sondaj realizat de IMAS, încrederea românilor în Gigi Becali a scăzut după scandalul dintre el şi Gică Hagi. Dacă în luna august 37% dintre români îl preferau pe Gigi Becali în fruntea ţării, astăzi doar 31% dintre români îl mai preferă pe Gigi Becali ca preşedinte. Ce aş putea spune despre acest articol? Păi ar fi câteva de spus. Dacă sondajul este adevărat înseamnă că planul lui nea Gigi dea a băga bani în Steaua pentru a câştiga încrederea românilor în vederea de a ajunge preşedinte a eşuat lamentabil. Tot ce a reuşit e să îşi pună toţi suporterii Stelei în cap şi să fie înjurat meci de meci.

O altă idee ar fi următoarea. Dacă încrederea lui Gigi Becali a scăzut în ochii românilor după scandalul cu Gică Hagi, înseamnă că românii îl apreciază mai mult pe Hagi decât pe Gigi Becali, iar acesta ar putea foarte uşor să intre în politică. Cu siguranţă că l-ar depăşi pe Gigi Becali în clasamentul preferinţelor românilor şi ar fi un candidat serios la preşedenţia României. Ca un sfat pentru Gică Hagi, îi recomand Partidul Conservator. Ar putea să concureze împotriva lui Gigi Becali alături de Dan Voiculescu. Ce răzbunare ar fi. Cum România este ţara tuturor posibilităţilor posibile şi imposibile ar fi posibil orice aşa că nu mai dau idei şi altora. Destul e românul idiot (plin de idei). Cert este că românul abia acum se trezeşte şi începe să îşi dea seama pe cine apreciau ei...

Viaţa ca o carte

Mi se pare o comparaţie potrivită. Am văzut multe cărţi care au fost inspirate din realitate. Am văzut multe cărţi transpuse în filme. Cred că viaţa este o carte pe care te apuci să o scrii treptat. Nu poţi scrie toată cartea imediat. Nu va fi o carte prea interesantă. O carte ca să fie interesantă trebuie gândită pas cu pas şi fiecare cuvânt să aibă coerenţă. La început poveştile sunt ca de obicei plictisitoare, parcă tatonează terenul. Suntem toţi nişte scriitori împiedicaţi printre cuvinte. Vrem să spunem multe dar începutul este mereu mai anevoios. Cuvinte multe care nu prea spun multe.

Cărţile încep prin pagini goale, aruncă apoi câteva idei superficiale care apoi într-un final prind contur. Devenim interesanţi, avem ceva de spus, iar cartea noastră chiar devine atractivă. Uneori povestea se poate termina exact când devine interesantă sau se poate termina înainte de a deveni interesantă. Unii scriitori sunt talentaţi, alţii nu. Bineînţeles că sunt destule poveşti care au un final într-un moment aşteptat de toată lumea. De cele mai multe ori o carte se termină prin a recapitula conţinutul cărţii. Are un cuprins bine structurat. Unele cărţi au această ordine la început.

Cam aşa sunt şi vieţile noastre. Nu poţi scrie povestea unei vieţi foarte repede. Dacă vrei să fie o viaţă frumoasă şi fericită trebuie să trăieşti din plin. Fiecare faptă a ta trebuie gândită pas cu pas şi trebuie să ai coerenţă în decizii. La început vieţile noastre sunt plictisitoare. Dormim, mâncăm ,bem şi iar dormim. Din când în când plângem când nu ne convine ceva şi suntem egoişti. Suntem oameni în devenire care îşi caută propria persoană. Când creştem, aflăm cine suntem şi începem să măzgălim în cartea vieţii noastre.

Vieţile noastre o iau încet de la acţiuni banale ca joaca şi primele informaţii ale clasei întâi şi până la marile decizii ale vieţii. Uşor uşor umplem pagini de amintiri şi ne creem propia poveste care devine interesantă sau nu în funcţie de cum trăim viaţa. Uneori viaţa se termină când devine mai interesantă, alteori nu apucă să devină interesantă, iar alteori are finalul pe care toată lumea îl aştepta.

Apoi, la finalul vieţii, oamenii îşi reamintesc tot ce au făcut în viaţă şi îşi fac acel cuprins al vieţii. Unii oameni îşi structurează atenţi viaţa de la început şi nu se abat de la planuri până la sfărşit. Aşa suntem noi. Unii scriitori buni, alţii mediocrii. Unii ştim să trăim viaţa, alţii nu ştiu să o trăiască...

Tu cum ai de gând să scrii filele cărţii tale?