E greu să fii beţiv

Este aproape imposibil să trăieşti în România şi să nu fi văzut până acum un beţiv de meserie. Dar beţiv de meserie nu aşa orice beţiv. Un beţiv care atât de matol să fie încât să-ţi producă în acelaşi timp şi milă dar şi dispreţ. Dacă a reuşit să îţi stârnească cele două reacţii atunci e de meserie. Dacă peste toate se adaugă şi râsete atunci beţivul e tata lor.

Până nu de mult când vedeam un beţiv aveam în cap o singură idee: ce l-o fi adus în starea asta? Apoi în firea mea începeam să nu îi dau importanţă. De curând mi-am dat seama că beţivii aşa cum sunt ei au şi părţile lor josnice, comice dar şi geniale. Da da...geniale. Dacă ai crezut că e uşor să fii beţiv mai gândeşte-te odată. Acum mă refer tot la beţivii de meserie, pentru că nu este aşa? Să fii adevărat beţiv este o artă şi cum orice artă cere sacrificii, nici beţia nu face excepţie.

În primul rând pentru a fii beţiv trebuie să investeşti mulţi bani. Să cheltuieşti cam tot pe băutură. Apoi, nu poţi fii beţiv dacă nu îţi dezvolţi cumva spiritul de şapte cărări. Cu alte cuvinte echilibrul în orice condiţii şi cum oare îţi poţi dezvolta acest simţ dacă nu prin exerciţiu, perseverenţă şi răbdare?

De altfel, nu poţi fii beţiv dacă nu ai o memorie bună în orice condiţii. Oricât ai bea trebuie să ştii să ajungi acasă. Un profesionist va ştii să se descurce în orice situaţie. Profesioniştii în domeniu au şi câte părţi geniale de care vorbeam. Mai exact. Ei fiind profesori nu vor avea nevoie să ştie mereu cu exactitate unde locuiesc. Vor deduce prin regula reducerii la absurd. De exemplu. Când se vor afla în faţa blocului şi nu îşi mai amintesc etajul şi apartamentul vor începe să ţipe. Îmediat la geam va ieşi soţia sa apostrofându-l: „Ai ajuns acasă beţivane!” El va recunoaşte vocea şi va reuşi să ajungă acasă.

Dacă niciodată nu te-ai gândit la toate acestea înseamnă că nu ai ştiut să apreciezi un beţiv. Mai spusesem eu şi câteva despre faptul că ar fi comici. Cum să nu spui asta când în spatele tău se află un beţiv care a pariat pe calificarea naţionalei de fotbal a României după meciul de la Copenhaga, iar după ce iei gol în minutul 94 rămâi acasă, iar după toate acestea timp de 30 de minute înjură toată Federaţia Română de Fotbal şi sfârşeşte printr-un: ”Băi ce-am obosit vorbind!” Probabil că sigur aţi dat şi voi de asemenea actori sinceri, iar dacă nu aţi dat de prea mulţi până acum, să daţi vina pe ruşi. Ei ne-au furat tezaurul şi daia nu mai au românii bani să bea şi am ajuns pe locul 2 în lume la băut, bineînţeles după ruşi! Dacă aveam noi tezaurul nostru...roiau străzile de beţivi şi pe la noi!

Fiecare cu obişnuinţa lui

Am observat că majoritatea persoanelor au câte o obişnuinţă la care apelează în mod frecvent. Încă nu am găsit-o la toată lumea dar în mare cred toţi au măcar o obişnuinţă, tic nervos sau vorbă. Dacă nu au un tic verbal ori îşi strâmbă nasul, îşi muşcă obrazul pe interior, clipeşte mai mult sau altele. Cele mai hazlii ticuri însă rămân cele verbale. Am observat la prieteni, profesori sau persoane publice. Ce e mai interesant că în unele cazuri aceste ticuri verbale se pot transmite.

Am prieteni care spune mai mereu „vaişamar”, pe care am împrumutat-o şi eu, „silence! i kill you”, „stai”, „auzi?”, acestea folosite foarte des.

Nici profesorii nu se exclud din această categorie. Am făcut în liceu limba română cu o profesoară, spunea foarte frecvent ”scriţi”, alţii spuneau „aşa”, „ai înţeles?”, „mă înţelegi?”, „deci”. Nu îi puteam corecta, erau profesori.

Cele mai tari ticuri verbale le-am lăsat pentru sfârşit. Cam aşa se face peste tot. Persoanele publice de altfel deşi ar fi trebuit să aibă cea mai mare atenţie la ce spun, tocmai ele au cele mai multe dar şi cele mai amuzante vorbe. De exemplu:

Corneliu Vadim Tudor: „limbricilor”, „nebunilor”, „curvă”, „mafiot/mafie”

Adrian Năstase: „Fireşte”, „Ouă”, „Pensie”

Traian Băsescu: „Hă Hă Hă”, „ce-mi plac glumele mele”

Irinel Columbeanu: „mişto”

Silviu Prigoană: „divorţ”,”bani”,”copil”,”pensie privată”

Gigi Becali: „bă”,”hahaleră”,”zdreanţă”,”adevăr”,”onoare,lacrimi şi sânge”,”Dan Voiculescu”,”comunist”

Dan Diaconescu: „Senzaţional”,”în direct”,”incredibil”

Alesandra Stoicescu: „Efectiv”

În ceea ce mă priveşte am şi eu câteva : „ştii”,”aşa”,”să creşti mare” şi cele împrumutate care pot fi găsite la primul exemplu. Ideea este că toată lumea are câte o vorbă pe care o foloseşte mai des decât pe celelalte. Daia îmi plac mie oamenii!

F.C Steaua are datorii la Becali

La asta chiar nu mă mai aşteptam să văd. F.C Steaua are datorii la patronul său Gigi Becali. După ce a cumpărat clubul pentru a atrage oamenii să îl voteze, a impus echipa antrenorului şi a ajuns să fie înjurat de toţi suporterii, Gigi Becali nu se opreşte aici. Pare că şi-a pus în gând să şi distrugă F.C Steaua, nu numai să alunge suporterii sau să îşi bată joc de fostele glorii ale clubului.

Ei bine, întorcându-mă la subiect spuneam că F.C Steaua are datorii la propriul patron. Păi cum vine asta? Patronul nu ar trebui să investească în club? Teoretic da, dar tot teoretic se mai poate şi altceva. Patronul Stelei a cărei valoare ar fi cotată pe la 3 miliarde de euro, nu a investit aşa cum se tot lăuda şi a creditat Steaua. Pe declaraţia sa de avere scrie că trebuie să recupereze 12 milioane de euro de la F.C Steaua. În ritmul ăsta prevăd un sfârşit cam tragic pentru Steaua şi o revenire destul de grea la normal.

Una peste alta, Gigi Becali a dovedit încă odată ce fel de om este. Este un om care nu mai este dorit de 86% dintre suporterii Stelei. Probabil ceilalţi 14% care au declarat că îl doresc la club sunt dinamovişti sau rapidişti dar s-au dat stelişti. Cine ştie?

La noi e altfel

La noi e altfel. Noi nu vrem să imităm pe nimeni. Avem o economie unică şi nu avem nevoie de economia altora. Din motivul ăsta suntem speciali: pentru că suntem altfel! De când am început să scriu nu ma reuşit să scriu şi eu ceva bun de România. Chiar am vrut dar nu am găsit încă motivul. Pur şi simplu oriunde mă uit văd numai de rău. Vă spuneam în ultimul timp de prostia românului în ceea ce priveşte investiţiile şi modernizările. Dar sunt o grămadă de lucruri care merg prost pe la noi şi nu numai din că avem oameni incompetenţi, dar avem oameni care fac expre câte o tâmpenie ca apoi să scoată bani din ea.

Aici vorbesc de privatizările fantastice, de importuri provocate de o aşa zisă „incompetenţă” în a acoperi strictul necesar şi alte amănunte. Am spus privatizări. Nu mă voi luat de privatizarea Dacia sau Daewoo. Astea chair sunt bune. Mă refer la prostiile făcute de conducătorii noştrii imediat de după revoluţie când toată lumea a furat pe unde a putut. Deci de PSD-ul care acum loveşte cât poate în PD. Pe plan economic am avut un loc sus pus în lume, iar acum am ajuns de căruţă. Un exemplu este că după revoluţie România avea o fermă de porci unde se tăiau 1 milion de capete pe an. Ferma Comtin, care ulterior a fost închisă la propunerea americanilor. Cum să tăiem noi atâta, e prea mult. Ai noştrii au ascultat de americani pentru că nu aveai cum să nu asculţi de american. După câteva luni, ferma închisă a fost cumpărată de cine oare dacă nu de americani şi au început să producă ei. Ca aceastî „afacere” sunt multe pe la noi. De altfel, nu cu mult timp în urmă românii au vândut izvorul Borsec evreilor care acum vând apa în toată lumea. Noi nu puteam să facem asta.

Mai avem pe la noi prin ţară şi alte gafe care nu mai ţin de naivitate dacă îi pot spune naivitate şi ţin de obţinerea de comisioane. Pe la noi cresc importurile de la an la an pentru că doar aşa mai se pot obţine comisioane grase. Indiferent despre ce vorbim noi importîm foarte mult. Când am avut posibilitatea de export s-a întâmplat ceva. Politicienii noştrii au pus piciorul în prag. Au inventat câte un motiv.

Cel mai clar exemplu este ce al gripei aviare care la noi nu a existat. Politicienii noştrii însă susţin că a existat. Foarte interesant cum că la noi era gripă aviară iar la vecinii noştrii ucrainieni şi bulgari nu era nimic. La noi Delta Dunării era plină de gripă, la ei nu era nimic. Poate avea nevoie de viză să treacă şi la ei. Noi aveam gripă aviară iar ei exportau pe bandă rulantă. Ce s-au gândit ei? Hai să luăm nişte veterinari şi să bage un diagnostic. Cum un diagnostic simplu nu le aducea şi lor ceva bani s-au gândit să zică ceva tare: gripă aviară. La gripă aviară inclusiv medicii veterinari primesc mulţi bani. La orice altă boală nu se primesc sporuri băneşti, aşa că a apărut la noi gripa. Exportul oprit, colective lichidate, deci importuri masive, comisioane grase pentru ai noştrii. Foarte bună mutarea asta!

Câte şi mai câte sfori nu s-au tras şi se mai trag la ora asta prin România. Uite de ce am rămas noi mici în lume şi nu am screscut. Ţara asta e bolnavă. Are mania de a fura şi nu orice: propria căciulă. Când ne-om vindeca şi noi poate ajungem să creştem, dar să nu se vindece la bătrâneţe că deja e prea târziu.

La un pahar de vorbă cu Decanul

Am avut săptămâna asta un curs la facultate cu Decanul şi de foarte multe ori făcea pauze „pedagogie” aşa cum îi plăcea lui să le spună. Ce însemnau aceste pauze pedagogice? Păi nimic altceva decât dezbatere a unor probleme care nu ţineau de materia respectivă.

Pentru început trăgea de el pentru a înşirui două trei vorbe despre materie. Mai mult ne spunea cât de mult îi place să predea ,cât de mult îi place România şi de ce la fascinat pe el România. A fost o plăcere să îl ascult cu atât mai mult cu cât ştiu că săptămâna viitoare va urma partea a doua. A început prin a spune: „nu vă mai uitaţi aşa la ceas că mai e până la pauză. Eu mă uit mai des ca voi la ceas. Abia aşteptaţi să luaţi pauză. Eu stau cu ochii pe ceas ca pe butelie.” Apoi a început pauza pedagogică de vreo oră despre politică.

Era într-un totul de acord cu mine. Am început a vorbi mai întâi despre trafic. Nimic nou. Aceeaşi poveste. România nu poate lua fonduri de la UE pentru că nu are proiecte serioase. La această oră România a primit de la UE doar 15% din banii care ar fi putut să îi primească dacă aveau proiecte serioase. Aceste reparaţii şi modernizari care au sufocat Bucureştiul în ultimile luni, tot din bani de la UE sunt făcute, dar cum puteau să obţină bani dacă până acum schimbau bordurile din trei în trei luni?

Acum au dat şi ei nişte proiecte mai serioase, dar tot degeaba pentru că abia au ajuns la 15% din totalul banilor pe care România îi putea lua de la UE fără să îi dea înapoi. În loc să schimbe şi ei piatra cubică de pe stradă ei schimbă bordurile. Păi până la urmă mi se pare normal. Nu poţi pune pe şosea marmură de la fabrica lui Videanu. Bordurile da. Legat de noii stâlpi s-a comentat iar. Acum o săptămână în urmă cu tip cu un BMW ceva mai furios decât trebuia, a vrut să vadă cât poate duce mititica şi s-a oprit într-un stâlp nou pus de Primărie. La făcut harakiri. În schimb BMW-ul avea puţin capota strâmbă. La pasajul Mărăşeşti, după ce multe luni a fost închis pentru modernizări, cu puţin timp în urmă au asfaltat iar. Poate au trecut cu tancurile şi eu nu ştiu. În loc să facă drumurile cu piatră cubică asfaltează mereu aceleaşi drumuri. Mă mir cum de nu au asfaltat pe traseul Universitate – Piaţa Romană. Era o treabă. Nu mai circulai pe nicăieri. Îţi luai bicicletă dacă tot s-au făcut piste pentru biciclişti.

De vorbit am vorbit multe cu Decanul dar voi mai reveni şi altă dată. Oricum, de comă şi de viaţă în acelaşi timp omul ăsta! Aşa ore să tot faci.

Cei mici îi imită pe cei mari

De multe ori auzim pe bătrâni că ne spun: „pe vremea mea nu era aşa”. Au şi ei dreptate. Te uiţi în jur şi deja parcă şi tu poţi spune acelaşi lucru pe care ţi-l spunea bunica ţie. Nici măcar nu ai îmbătrânit şi deja o spui sus şi tare şi aşa este. Copiii din ziua de azi nu mai sunt nici ce eram noi acum 10-15 ani. Foarte rar vezi un copil să bată mingea în faţa blocului la o miuţă, rar mai vezi copii să joace ţară ţară vrem ostaş, sau alte jocuri. Mai mult ne trezim noi cei trecuţi de 20 de ani că mai facem aceste jocuri. Tinerii de azi parcă au alte ocupaţii, parcă sunt mai serioşi decât am fost noi, mai concentraţi pe alte lucruri cărora noi nu le dăteam importanţă.Consideram că e normal să primim totul de-a gat de la părinţi. Auzeam profesorii zilele astea la facultate spunând: „înainte erau rare cazurile când studenţii munceau, erau câteva excepţii care munceau. Azi sunt câteva excepţii cei care nu muncesc.” E o generaţie mai matură, mai dură şi parcă mai rea ca niciodată. Au uitat ce înseamnă viaţa şi toată atenţia se mută spre alte ţinte. Nu e de mirare când te gândeşti cum este crescut copilul în ziua de astăzi de părinţi care abia au timp de ei. Aleargă în stânga sau dreapta după fel de fel de lucruri pentru a asigura copilului cele necesare dar scapă ceva din vedere.

Astâzi tot mai mulţi copii sunt educaţi de mass media. S-au făcut campanii pentru combaterea acestui fel de educare. Copii de mici fac ce văd la părinţi, prieteni sau chair televizor. Clipul ce urmează să îl vizionaţi are menirea să dea o palmă celor care cred că un copil se poate educa uşor şi oricum şi de oricine. Să fi părinte este cea mai mare responsabilitate pe care o poate avea cineva pe Pământul ăsta!

Ce ţi-e cu copii ăştia?

Vorbeam azi cu mama şi am aflat şi eu că cel mai mic verişor al meu este bolnăvior şi este la spital. Mai tare este că la 3 ani şi jumătate scoate nişte dume de nu se poate. Dacă la vârsta lui eu nu ştiam decât să mă iau de oameni şi să le adresez ameninţări celor care mă enervau, păi în cazul verişorului meu se poate vorbi de replici de om mare.

Ajuns la spital, a uimit pe toată lumea când a spus: ”Eu sunt trist! Sunt foarte trist! Nu sunt fericit deloc!”. Doctoriţa auzind asta din gura un copil aşa mic l-a întrebat de ce, după care a urmat o replică pe măsură: „păi dacă nu mai sunt cu prietenii mei Beny şi Levi! Nu mai am televizor, nu mai am cu cine să mă joc! Sunt nefericit! Şi de fapt tu eşti de vină că sunt nefericit, pentru că mă ţi aici!”. Auzind astea mai că era să se prăpădească de râs doctoriţa dar replicile nu s-au consumat aici. Doctoriţa l-a întrebat dacă nu cumva e poet, la care răspunsul a venit îndată: „Da. Eu sunt poet. Şi tati scrie poezii şi tuşica. M-a învăţat tati că e deştept şi acum ştiu şi eu!” La astfel de replici aproape că îţi venea să îl mănânci. Şi ce replici infantile dăteam eu la 3 ani jumătate. Eu spuneam doar „du-te de cacă tatolu’, ‘up gâtul ţie, du-te de cacă cicheta”. Eu nu prea ştiam să comunic, cu atît mai mult să fiu politicos. Ce mai cresc ăştia mici. Nu vreau să ştiu ce replici va avea mai încolo. O să rămân şocat atunci. Până atunci mă minunez de verişorul meu la ce vârstă a împlinit...3 ani şi jumătate...mamă ce succes!