RSS Contact

luni, iulie 30

Alo...vedeţi că arde! Nu va grabiti!


Luni, 30 iulie, ora 14 şi ceva...

Vacanţă fiind, îmi fac veacul pe la calculator. De odată o sirenă ambiţioasă şi plină de râvnă îmi tulbură liniştea şi atenţia de la navigat pe Internet. Curios din fire am aruncat o privire pe geam să văd ce oare 
se întâmplă...cine ştie poate arde casa şi nu ştiu! Chiar ardea ceva 
pe undeva, iar pompierii încercau cu tot dinadinsul să ajungă acolo. 
Poate o să aflu la ştiri dacă au ajuns la timp, pentru că sirena mergea
dar toţi şoferii erau nevoiţi să depăşească maşina (mă scuzaţi, dar aşa îi zic ei) de pompieri, pentru că abia se mişca. După părerea mea, ceea ce conduc ei când vor să stingă focul se numeşte maşina morţii, pentru că merge ca un dric. Cred că nu puteam să îi găsesc un cuvânt mai potrivit de atât! Sincer mă întreb de ce nu or cumpăra şi ei nişte maşini normale pentru pompieri. Echipajele şi-ar face treaba, dar pentru asta ar trebui să aibă cu ce să lucreze. Până or să se gândească şi boii noştrii din conducere să investească în 
departamentul pompieri o să ne minunăm văzând echipajele "grăbindu-se încet" şi fiind claxonate de şoferii din trafic să meargă mai repede. Asta este România mea...eternă şi fascinantă în fiecare zi din ce în ce mai mult!

1 comentarii:

Anonim spunea...

Daaaa... sa cumpere alte masini. Dar atunci o sa sara iarasi lumea: Atatia bani pe niste "masini de pompieri" ?!?