Mizerabilii în variantă românească

Am citit astăzi,(nr. ieri), un articol potrivit ziarului Independent, cum că 200 de bătrâni din Bistriţa Năsăud sunt cercetaţi pentru că ar fi fraudat statul Român cu aproximativ 2 miliarde de lei vechi. Bătrânii ar fi inventat nişte poveşti cu o copliărie chinuită datorată celui de al doilea război mondial pentru a primi supliment financiar la pensie.

Ce s-au gândit conducătorii noştrii…hai să îi băgăm pe ticăloşii ăştia care oricum mureau de foame la închisoare şi am scăpat ţara de 200 de hoţi. Problema mai mare este că pentru milioanele de euro furate de ei nu se mai ştie nimic. Până la urmă nu a furat nimeni…s-a furat, dar nu e nimeni vinovat. Vinovaţi sunt bătrânii ăştia care datorită sărăciei au apelat la varianta asta cu disperare. Dacă ar fi avut şi ei pensii decente nu cred că se ajungea unde s-a ajuns.

Domnilor procurori, mie mi-ar fi ruşine să judec un om bătrând pentru aşa ceva. Dacă a mai rămas ceva bun în ţara asta, măcar legea morală să stea în picioare. Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul.

Premiul Zmeura de aur

Am auzit pe la prieteni că a început leapşa pe Internet. Joci fie că vrei fie că nu vrei. În seara asta Edvin mi-a pasat-o mie. Să spun care este cel mai prost film în opinia mea. Am văzut mai multe filme proaste dar în voi nominaliza pe cel care m-a enervat cel mai recent : „Cât durează o căsnicie?” O prostie de film în care îmi vine să-l bat pe Ben Stiller. O să vedeţi voi de ce dacă vă uitaţi. Dar mai bine nu că te umpli nervi :P

Leapşa merge mai departe la Reddeep

Prindem viteză

Zi după zi, săptămână cu săptămână şi încet încet, an cu an, lumea prinde viteză, începem să privim totul parcă cu totul deconectaţi de la realitate şi totul în jur pare o piesă de teatru, un film transpus de pe ecrane în realitate şi de multe ori parcă nu mai realizezi că într-adevăr este realitate. Am devenit nişte spectatori care nu realizează ceea ce văd sau deja nu îi mai sensibilizează nimic. Un film pe care l-ai văzut de atâtea ori că nu te mai surprinde cu nimic. Deja devine ceva normal să ieşi de la metrou să vezi acelaşi cerşetor stând cu un carton în braţe pe care scrie „Ajutor!”. Este ceva obişnuit să treci mai departe ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Eşti prea grăbit şi în fond nici nu ştii dacă e realitate.

Totul pare altceva privit din mers. De multe ori mă întreb unde se grăbeşte lumea. Astăzi eram în metrou şi la una din staţii mecanicul a anunţat staţionarea trenului pentru două minute. Nu a durat prea mult să se audă oftări, înjurături sau alte comentarii referitoare la staţionare. Numai două minute şi lumea a luat foc. În staţii şi pe stradă lumea aleargă în continuu şi te întrebi unde se grăbesc aşa. Te naşti, trăieşti viaţa, apoi mori. Cam aşa arată o viaţă în mare a unui om. Mai poţi presăra micile sau mai marile realizări care oricum nu le iei cu tine. Dacă te mai şi grăbeşti, te naşti, trăieşti viaţa în grabă împreună cu toate realizările tale, apoi mori. Chiar şi bătrânii se grăbesc. Auzisem pe cineva mai de mult spunea: „unde s-or grăbi? Ei ar trebui să nu se grăbească pentru că oricum nu mai au mult timp. Ar trebui să tragă de timp chiar!”

Lumea de astazi prinde viteză şi amănuntele vieţii nu mai pot fi observate. Toată lumea priveşte per ansamblu. Dacă e vorba aşa, eu nu sunt vitezoman. Opriţi lumea, vreau să cobor. Ştiu că vorba asta am auzit-o prin mai multe locuri, dar se potriveşte.

Urăsc data de 1 decembrie

Se întâmpla într-un oarecare Bucureşti, într-o oarecare zi, (astăzi sau ieri...nu mai contează), într-un oarecare autobuz, într-o oarecare doară. Urc cu greu în autobuzul care nu mai venise de vreo 20 de minute. Puhoiul enervat a dat iama însă am reuşit să mă strecor într-un final. Mai bine rămâneam jos. Sardinele stau lejer în conservă pe lângă cum am stat eu. Am urcat şi am uitat să îmi trag mâna stângă pe lângă mine înainte de a urca în autobuz...după aceea a rămas înţepenită între două persoane.

Un tip de lângă mine a avut proasta idee să răspundă la telefon. Nu de alta dar abia putea respira şi nu mai avea de ce să se ţină. Suport aglomerţia crezând că de data asta voi ajunge la timp la facultate. Da de unde? Maşina îşi schimbase traseul deoarece se făceau pregătiri pentru ziua naţională. Am coborât la prima staţie, alături de jumătate de autobuz care parcă a coborât tot odată. Atât de înghesuiţi eram încât parcă am coborât toţi odată. Ne-am călcat pe picioare la coborâre de parcă scăpam din Alcatraz.

Nici măcar nu a sosit ziua de 1 decembrie şi o urăsc. După ce că se circulă prost mai trebuie să mergi şi pe jos. Astăzi a fost ziua în care am făcut 2 ore până la facultate. O să o ţin minte. Data viitoare o să plec de acasă cu 3 ore înainte. Niciodată nu se ştiu pe unde se mai întâmplă câte ceva.

Îmi place Bucureştiul, nu te poţi plictisi în el. Mereu vei găsi ceva de făcut...

Greu de înţeles

„Niciodată nu îţi dai seama cât preţuieşte ceva sau cineva până nu îl pierzi!”. O „vorbă” pe care am auzit-o de multe ori. Este o zicală pe care generaţii de-arândul au transmis-o la descendenţi precum orice alt caracter ereditar. Chiar nu era nevoie să mai existe zicala asta şi astăzi. De s-ar putea învăţa din greşelile altora...tare bine ar mai fi! Unii pot, numai că nu poate toată lumea.

Probabil că şi ţie ţi s-a întâmplat să ajungi la „vorba” asta măcar odată în viaţa ta. Ţin minte, eram în timpul gimnaziului şi aveam un stilou foarte frumos. Scria bine, dar niciodată nu am avut grijă de el şi bineînţeles că într-o zi s-a întâmplat inevitabilul: l-am pierdut. Până atunci nu bănuisem cât de mult îmi plăcea. Abia după ce nu l-am mai avut mi-am dat seama. Nici până astăzi nu am avut un stilou mai bun ca acela. Probabil nu l-am preţiut pentru că sora mea îl găsise şi mi-l dătuse mie.

Se poate să pierzi şi ceva mai valoros de atât. Spre exemplu, eşti adolescent şi ţi-ai găsit jumătatea. Eşti în culmea fericirii, însă cumva după un anumit timp intervine monotonia, te obişnuieşti cu persoana de lângă tine şi ajungi să nu o mai consideri la fel de valoroasă ca la început. Când se produce ruptura parcă nu îţi vine să crezi când vezi cât însemna de fapt acea persoană în viaţa ta. Cu siguranţă ai simţit şi tu ceva de genul ăsta când ai pierdut o persoană dragă. Stai liniştit, măcar poţi rămâne în relaţii bune cu acea persoană. Mai rău este dacă ai pierdut o persoană definitiv şi nu ai preţuit-o la timp. Imaginează-ţi că ai o persoană pe care o cunoşti, dar nu prea ai avut timp de ea. Într-o zi începi să o cunoşti mai bine şi exact când începe să fie ceva între tine şi acea persoană, persoana aceasta suferă un accident şi moare.

Nu prea mai ştii ce să spui, te simţi vinovat că nu ai observat la timp valoarea acelei persoane şi dacă ai putea ai întoarce timpul înapoi. Dacă încă nu ai ajuns la cel din urmă caz, înseamnă că eşti o persoană fericită. Poţi să mai faci ceva pentru a descoperii persoanele pentru care nu ai avut încă timp să le spui că sunt valoroase în ochii tăi. Mai ai timp să câştigi clipe frumoase alături de cei dragi. Când ai spus ultima dată cuiva drag...”te preţuiesc”? Spune-o azi din tot sufletul pentru că mâine poate fi prea târziu şi vei spune...

„...niciodată nu îţi dai seama cât valoarează cineva până nu l-ai pierdut...”

Noapte bună Bucureşti

Am promis că voi scrie şi ceva frumos despre România, dar pur şi simplu nu se poate să nu scrii ceva de rău când vorbeşti despre România. În multele clipe pe care le stau pe Internet, astăzi o prietenă avea la status pe Messenger, link-ul care duce spre site-ul oraşului Sibiu. Am văzut site-ul, oraşul frumos. Chiar ai ce vedea. Pozele nu mint. Am stat puţin şi am zis să văd poate găsesc şi site-ul oraşului Bucureşti...şi l-am găsit. Întru mă uit puţin prin el şi privirea îmi zboară pe pagina cu imagini din Bucureşti. Trebuie neapărat să mă uit, îmi spun. Intru, mă uit şi rămân prost. Mi-am dat seama că eu stau în alt Bucureşti. Ăştia au mai făcut unul şi pe mine m-au fraierit!

Puţine din pozele de acolo am reuşit să le identific. Motivul? Erau fotografiate fel de fel de clădiri din Bucureşti, de fapt ce zic eu clădiri...ferestre, porţi, doar nişte porţiuni care arătau mai bine, poze care la un moment dat am spus că le-au luat din alte oraşe. Poze făcute dintre flori, asta ca să nu se vadă gunoaiele probabil şi lista poate continua. La un moment dat mi-am imaginat următorul scenariu: vine străinul săracul, coboară din avion şi îşi zice că a greşit cursa şi s-a urcat în avionul de Irak. Păi când o vedea săracul ce cratere sunt pe la noi poate crede că sunt bombardamente. Românul ăsta e clar că are un talent. Ştie să mascheze aşa de bine rahatul încât ajungi să spui că e frumos...asta e meseria celor de la putere de vreo 18 ani de zile dacă stau bine şi mă gândesc . Până va ajunge Bucureştiul să fie considerată o capitală europeană, mai curge apă pe Dunăre şi or să mai treacă vreo 20 de ani. La ora asta singurii cu care ne putem compara sunt africanii. Acolo sigur am avea una dintre cele mai frumoase capitale.

Bine am spus când am spus: România...ţara mea de glume, ţară la mişto...

Amintiri din copilărie

Te-ai gândit vreodată cum arătau politicienii noştrii când erau mici? Cum se purtau? Cum vorbeau? Se pare că cineva s-a gândit şi la asta: Divertis. Vă promit că dacă vă rezerrvaţi câteva minute pentru a vedea clipul următor nu veţi regreta. Acestea fiind spuse vă urez vizionare plăcută!

Puncte, puncte

Mă aflam în autobuz şi mă îndreptam spre casă cu o oarecare lipsă de chef după încă o zi în care am bătut drumul degeaba ca să aflu că nu se fac cursuri. Ascultam un post de radio, nu ştiu ce radio era, mai interesant, sau nu, a sunat subiectul emisiunii care era difuzată atunci. Dacă e bine să crezi sau nu în superstiţii. Pentru moment am fost amuzat apoi mi-am dat seama că aici chiar este o problemă.

Am auzit pe cineva spunând că am reuşit să divizăm atomul, să recoltăm ovule şi să le fecundăm in vitro, am trimis oameni în spaţiu, sateliţi şi am descoperit fel de fel de lucruri care să uşureze viaţa dar nu suntem suficient de înţelepţi să răspundem la întrebările cele mai uşoare. Mi se pare bizar ca într-o lume în care se ştiu tot mai multe şi se ating tot mai multe ţinte care nu de mult părea imposibile să mai trăim cu nişte idei care nu fac altceva decât să ne trimită spre atichitate. Imaginează-ţi un tablou în care apar elemente moderne şi elemente antice, medievale. Parcă nu se potrivesc şi ceva este în plus. Cam aşa stă treaba şi cu aceste supersiţii care până la urmă sunt doar nişte născociri ale unor persoane care nu au ştiut cum să motiveze propriul eşec. Dând vina pe ceva fals, pe ceva inexistent, pe ceva din jurul său nu facem altceva decât să dăm vina pe Creator, pentru că într-un final, El a creat ce este în jurul nostru.

Atâta timp cât în mintea cuiva va exista acea superstiţie şi se va gândi la ea şi se va purta ca atare, este imposibil să nu păţeşti ceva pentru că „de ce ţi-e frică nu scapi!”. Consider că trebuie să rupem aceste punţi între vechi şi nou care sunt în acelaşi timp nişte piedici spre o creştere a individului în toate domeniile. La urma urmei, superstiţiile sunt doar în mintea omului şi nu vor putea influenţa viaţa nimănui atâta timp cât nu le permiem aşa ceva. Ca să închei vreau să spun că niciodată nu am avut ghinion într-o zi de marţi 13, 13 chiar nu a fost număr ghinionist, am în casă pisică neagră şi nu îmi amintesc să fi avut ghinion, am spart multe oglinzi fără să aibă vreun efect şi lista poate continua. Aşadar, superstiţiile sunt doar inchipuri ale omului. Viaţa nu conţine superstiţii. Se poate consuma cu încredere de oricine fără limite de vârstă!