“Dumnezeu pentru o zi”

Un film care probabil nu mai are nevoie de nicio prezentare. Cred că majoritatea ştiţi filmul, dacă nu atunci vă sfătuiesc să îl vedeţi. Înainte de filmul ăsta nu prea mă gândeam cum ar fi să fi Dumnezeu pentru o zi. Mă gândeam că e simplu având atâtea puteri, dar mi-am dat seama că nu e atât de simplu. Am observat câteva idei în care m-aş regăsi dacă aş fi Dumnezeu pentru o zi.

Probabil că le-aş fi folosit şi eu pentru a mă ajuta de ele. Nu ştiu în ce măsură foloseam puterile ca pământean şi în ce măsură le foloseam în folosul altora. Eu mai mi-am dat seama ceva. Nu de puţine ori mă mir că Dumnezeu mai ţine lumea asta care e aşa de rea. Mă gândeam uneori că dacă aş fii în locul lui Dumnezeu distrugeam lumea asta de mult, apoi mă minunez câte răbdare are El cu noi.

Sunt absolut sigur că o zi cu mine la „butoane” ar arăta de genul:

Prima etapă: aş curăţa lumea de oamenii răi, mincinoşi, hoţi şi alte categorii de genul ăsta.

A doua etapă: aş şterge cu guma toată intervenţia omului în mediul înconjurător şi aş fi creat iar natura.

A treia etapă: aş fi îngrădit libertatea pentru a nu se mai ajunge la răutăţile dinainte.

Ar mai fi şi alte etape dar îmi dau seama că nu aş fi făcut nimic bun dacă eram Dumnezeu pentru o zi....

Înapoi la ţara lui mişto

Nu am mai scris de mult, ştiu. Am fost şi plecat dar de scris nu am scris pentru că nu prea am mai avut chef. În zilele astea în care nu am mai scris am văzut şi am citit multe. De la lucruri neinteresante cum ar fi că Bahmu şi pozat copilul sau că Florin Salam face nuntă de 500 000 de euro în Antalya, până la ştiri de genul că mătuşa lui Năstase,(Tamara), ar fi reînviat. Ce lume domne. Toate parcă o iau invers decât ar fi cursul normal. Personal cred totuşi că acest fenomen se petrece doar în ţara lui mişto.

Dacă în alte părţi lucrurile se îmbunătăţesc mai mereu, pe la noi toate lucrurile merg parcă tocmai invers. Cred că parlamentarii noştrii vor să vadă cum era la origini. Probabil vom ajunge să avem iar un Burebista sau un Decebal. Nu este doar părerea mea faptul că România este ţara care o ia pe un drum invers decât cel normal. Mergeam cu trenul şi în compartiment lumea începea să vorbească despre ţara asta. Am constatat că şi ei gândeau ca mine. Numai încape îndoială! România merge pe contrasens. Cineva să oprească traseul şi să o repună în circuitul normal. Întrebarea este: există acel cineva?

Nu din nou...nu e destul?

O veste care nu e tocmai bună pentru noi: creşte preţul petrolului. Asta pentru că în mod clar preţurile se vor mări din nou. Abia aşteptau parlamentarii noştrii, mai ales că Leul a pierdut tot ce câştigase de la începutul anul faţă de moneda Euro. Cel mai probabil creşterea economică de 6% de care vorbeau cei de la PD se va transforma într-o valoare negativă într-un final.

Cât timp Leul câştiga teren, preţurile rămâneau la fel de mari, iar acum că se scumpeşte petrolul, probabil că vor fi şi mai mari preţurile. Cea mai mare problemă a românului este că salariile au rămas pe loc şi au crescut poate prea puţin comparativ cu preţurile.

Citeam prin ziare cu ceva timp în urmă că românul face foarte multe credite pentru a putea cumpăra cele necesare prin casă. Face credite chiar şi pentru masa de Crăciun, Revelion sau Paşte. Părerea mea este că românul este cel mai descurcăreţ din toată Uniunea Europeană. Deşi nu are bani până la urmă face ce face şi tot se descurcă, dar asta în condiţii vitrege. Nu ştiu câţi dintre cetăţenii europeni s-ar descurca cu traiul de aici. Probabil că procentul sinuciderilor la nivelul Europei ar fi fost mai mare dacă peste tot era ca aici.

Nu mai ştiu de câte ori am auzit promisiunea: „salariile se vor mări!” Eu unul m-am plictisit de câte ori s-a spus asta, însă tot ce s-a mărit a fost preţul la utilităţi şi alte produse. Ce ar fi să se gândească şi ei să mărească salariile? Cum ar fi?

Învăţământul din România

Astăzi au început şcolile. Nu puteam să nu scriu nimic despre acest aspect. Da, au început şcolile, dar multe dintre ele nu ar fi trebuit să îşi deschidă uşile spre a primii elevii, care oricum nu erau nerăbdători să înceapă şcoala. Mă uitam ieri la tembelizor şi nu ştiu cum s-a nimerit că am dat pe Realitatea Tv şi ce să văd? Dl Mircea Geoană ţinea un discurs despre situaţia din învăţământ. Nu am fost surprins deloc şi nici nu mă aşteptam la altceva. Mai tot discursul dânsului a constat în a înţepa actuala conducere a ţării. Acesta spunea că după trei ani de conducere de dreapta, sistemul de învăţământ a căzut mai mult decât era înainte. Păi să vedem ce au reuşit ei să facă cât au fost la putere...NIMIC! Au curaj foarte mult când acuză PD pentru asta. Măcar de când e PD la putere un număr considerabil de şcoli şi licee au fost refăcute, în special la ţară.

Mai spunea că elevii din România părăsesc şcolile înainte de vreme din lipsa banilor. Ba să mă scuzaţi...dar cine a dus ţara în această situaţie? De la revoluţie şi până în prezent PSD a cam furat tot ce s-a putut şi nu s-a gândit deloc la cetăţeni, iar acum acuză. Mai mult PSD are curajul să spună că actuala conducere nu se gândeşte la cetăţeni. Chiar dacă nici ei nu conduc cum ar trebui, nu înseamnă că PSD a făcut ceva pentru popor vreodată.

Tot ieri aceştia spuneau că pensiile bătrânilor sunt mici şi se întrebau de ce au parlamentarii pensii aşa mari. Cred că au uitat că se află printre cei cu pensii mari. Bine a spus un cetăţean când a fost întrebat ce părere are despre discursul dl Geoană: ”Când nu sunt la putere toţi se gândesc la noi, când ajung sus...toţi ne uită!”

Aşa că domnilor de la PSD: ciocul mic...

Început de ziuă...

Fiecare lucru are un început, deci şi ziua are un început. Astăzi ziua a început bine pot spune. Am dormit cât am vrut, nu m-a forţat nimeni să mă ridic din pat. Nimeni nu a făcut gălăgie. Apoi ziua a continuat în aceeaşi notă de relaxare continuă. Se poate însă ca unele zile să înceapă foarte prost şi poate chiar pe neaşteptate, grăbindu-se să aducă zori mai repede în ochii unora.

Cum ar fi dacă ziua ta ar începe mai devreme deşi nu ţi-ai propus asta, iar asta nu doar pentru că nu mai ai somn. Ce ar fi ca ziua să înceapă mai repede din alte motive neprevăzute. De exemplu. Cum ar fi ca prietenii tăi să-ţi facă o glumă şi să te trezească pe la ora 4 dimineaţa cu o găleată de apă, sau să aducă televiziunea să te treazească de o manieră pe care să nu o uiţi niciodată (asta s-a întâmplat cu ceva timp în urmă pe la Prima TV).

Hai să dramatizez puţin. Ce ar fi să fi student, să stai la cămin şi să te pomeneşti pe la 3-4 dimineaţa cu un control al brigăzii anti-drog care bănuieşte că în cameră cu tine se află un traficant de droguri. Să te trezeşti cu uşa spartă, în scandal auzind strigăte de genul :”toată lumea la pământ şi nu mişcă nimeni”, apoi să fi trântit din pat de un mascat.

Dar ce ar fi ca somnul tău să fie întrerupt mai rău. De o explozie în bloc care să transforme apartamentul în ruine. Şi ce ar fi să nu se ducă doar somnul şi să se ducă şi suflarea de viaţă? Multe se pot întâmpla, aşa că dacă azi te-ai trezit în condiţii normale să ştii că te afli printre oamenii binecuvântaţi. La ora asta peste un miliard de oameni nu se trezesc în condiţii normale.

Ţine minte că oricând se poate ca tu să nu te poţi trezi ca de obicei şi s-ar putea ca viaţa ta să ia o întorsătură bruscă atunci când te aştepţi mai puţin...

E contagioasă treaba

Sunt unele lucruri pe care omul le face fără să îşi dea seama şi fără să vrea chiar dacă apucă să îşi dea seama că le face. Mulţi certătători au încercat să vadă ce se petrece în creierul omului când acest fenomen are loc, dar concluzia a fost că asta e natura.

La ce mă refer. Sunt sigur că şi vouă vi s-a întâmplat aşa că exemplele pe care vi le voi da probabil vă vor lămuri despre ce vorbesc. S-a făcut un experiment pe un grup de 100 de oameni într-o sală de cinema, iar pe ecranul din faţă erau puse fel de fel de acţiuni sau scria câte un îndemn pentru a se vedea reacţia celor aflaţi în sală. Prima dată pe ecrane a apărut un om care căsca. Reacţia celor din sală nu a întârziat să apară. Mai mult de jumătate de sală a căscat apoi pe rând. Chiar şi dacă îi vei spune cuiva să caşte până la urmă va căsca. Probail ai căscat deja până acum.

Pe ecran a mai apărut apoi scris: „Scarpină-te! Ai purici şi te mănâncă rău capul!” Reacţia celor din sală a fost la fel. Ce este drept mai mică, dar la acest îndemn cei din sală au început să se scarpine. Dacă auzi cuvântul „purici”, nu îţi vine să te scarpini? Dacă ai impresia că nu merge, atunci fi atent la acţiunile tale de mai târziu. Nici cei din sală nu s-au scărpinat pe loc. Gândul că au purici până la urmă i-a făcut să se scarpine.

Au mai apărut apoi pe ecrane îndemne de genul: ”mângâie-te pe faţă” sau „tuşeşte”. Ambele au funcţionat. Acestea din urmă au avut o reacţie mai mică decât primele două, dar au funcţionat. Aşadar, creierul uman este plin de ascunzişuri, dar fermecător în acelaşi timp. Suntem o creaţie perfectă, iar în acelaşi timp cu enigme...

TVR încurajează mediocritatea

Sunt destule televiziuni ratate din toate punctele de vedere. Nu ne mai trebuia şi TVR de partea asta, mai ales că e televiziune naţională şi pe deasupra mai şi plătim ca să vedem prostii. Am pierdut numărul televiziunilor mediocre. Zilele trecute am văzut la televiziunea naţională, (nu ştiu să vă mai spun ce emisiune era), că în ziua de astăzi e foarte greu să mai aduci un invitat cât de cât normal. Invitata pe care o chemaseră cei de la TVR era nimeni alta decât Oana Zăvoranu. Prezentarea pe care i-au făcut-o mi-a dat mult de gândit. Aceştia au prezentat-o ceva de genul: următoarea invitată are multe de arătat şi să contrazică gurile rele care au atacat-o. Are de lămurit câteva lucruri. Nu ştiu ce ar avea de lămurit şi nu ştiu ce ar putea face pentru a demonstra că cei care o critică nu au dreptate. Apoi moderatorul emisiunii a rugat-o pe Oana să „cânte” pentru a demonstra ce poate. Păcat că nu i-a ieşit nici playback-ul. Era foarte decalată mimica gurii în comparaţie cu muzica.

Ce să îi faci? Ea a încercat să se scoată cumva. Păcat că nu i-a ieşit. Singurul regret este că această modă de a aduce în grila de programe numai programe fără gust care au tendinţa de a evidenţia prostia şi mediocritatea de la nivelul unor minţi mai mult sau mai puţin „strălucite” cuprinde tot mai multe televiziuni ... Ţine-ţi-o tot aşa. Eu oricum abia dacă mă mai uit la tembelizor. Nu văd de ce aş mai face-o. Nu prea mai am la ce să mă uit.

Creve şi abecedarul

He he he...îmi amintesc acum de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Da, ştiu. O formulă de început pe care aţi auzit-o pe la mai mulţi. Alta nu am găsit. Şi eu sunt sătul de formula asta dar chiar este cea mai potrivită.

Revenim la articol. Îmi amintesc de abecedar, de clasa a I a de parcă aseară s-a întâmplat. Îmi amintesc cum la opt ani, în prima zi am intrat în bancă. O garoafă roşie îmi înfrumuseţa banca îmbâcsită şi măzgălită de generaţiile din trecut. Eram mare. Aşa mă simţeam. Aveam şi eu o importanţă, dar multe de învăţat. Prima mea carte a fost Abecedarul. Îl priveam cu o oarecare mândrie dar cu atenţie.

Eram atât de mic la înălţime, (nu că acum aş fi prea înalt), încât ai mei au fost nevoiţi să mă dea la şcoală la opt ani. La şapte ani nu puteam să văd nici din prima bancă. Din totdeauna am fost o persoană care îşi făce repede prieteni aşa că m-am adaptat foarte uşor, însă ce era mai greu abia urma. Trebuia să învăţ de ce „Ana are mere” şi de ce nu face şi ea ceva util, sau câte mere va avea Gigel dacă a mai primit alte cinci mere pe lângă cele 3 pe care le avea deja.

Am constat însă că am rămas la Abecedar. Poate că acum nu mai învăţ lucruri aşa simple, dar cu siguranţă am de învăţat destule. Cât trăieşti ai de învăţat aşa că eu sunt novice. Am de învăţat. Trebuie să învăţ cum să îmi folosesc timpul cât mai util, să înţeleg misterioasa dragoste şi să înţeleg care sunt lucrurile cu adevărat importante în viaţă. Poate că va intervenii vreodată ceva care să îmi dea peste cap toate ideile mele. De aceea eu sunt pregătit să învăţ.

Mă declar novice...încă învăţ. Cine vrea să fie în clasă cu mine?

Reclamă mincinoasă

Există pe la tembelizor multe reclame. Majoritatea dintre ele proaste sau cu o idee de neînţeles. Majoritatea sunt mincinoase. Am mai prezentat eu asemenea reclame. A venit rândul însă celor de la Renault. Mai exact este vorba de reclama la Renault Clio. Nu am nimic cu maşina, este o maşină care îmbină destul de bine raportul calitate/preţ, dar este o maşină normală, astfel că sloganul reclamei este unul fals. Poate nu ştiţi exact despre ce reclamă vorbesc. Este vorba de reclama aceia în care un cric foarte vesel care fuge după un Renault Clio şi spune apoi: „greu de prins în service”. Se-or lăuda ei, dar până la urmă nu se putea să fie cum spun ei. Dovada este în poza alăturată...

Aşadar..."Care va sa zica ce masina "buna"! O sa o prinda oare mecanicul in service?" Completarea aparţine prietenului care mi-a oferit poza. Merci Gaby :P

Calculatorul meu mă urăşte!

Se spune că o problemă nu vine niciodată singură. Mare adevăr. Cu ceva timp în urmă calculatorul mi-a dovedit că nu îmi este loial. Până la urmă i-am schimbat câte ceva şi a mers. Vineri altceva. Iar nu a mai mers calculatorul. Presimt că mă urăşte. Sper să nu aibă şi alte gânduri. Mă întreb cine a făcut calculatoarele astea, ca atunci când se strică una să se strice toate? Probabil nu o să aflu niciodată aşa că mai bine îmi văd de treabă. O să revin mai târziu cu alte postări...asta dacă mă lasă calculatorul...

Ce ţi-e şi cu telefoanele astea...

Într-un timp mereu îmi zicea lumea că vorbesc prea mult la telefon. Vorbeam măcar 2 ore pe zi. Prietenii la un moment dat mi-au inventat reţea de telefonie. De altfel recordul a fost de 8 ore şi jumătate, timp în care mi s-a descărcat bateria de la telefon de două ori. Pentru unii acest record e prea modest. Mai nou nu mai vorbesc atât. Acum sunt mai echilibrat.

Observ acum că eu am început să îmi pierd răbdarea când cienva vorbeşte foarte mult la telefon. Dar stau bine la capitolul aşteptat. Asta când mă priveşte. Pot să aştept o persoană să termine de vorbit la telefon dacă are treabă cu mine. Problema e că unii nu prea stau bine la capitolul ăsta chiar şi atunci când nu ar trebui să îi intereseze. Dacă obişnuieşti să vorbeşti mult la telefon ai grijă să nu fie lângă tine cineva ca domnul din clipul următor pentru că aţi încurcat-o categoric!

Asta poţi păţi dacă prinzi o zi ghinionistă şi ai chef de vorbit la telefon... Apropo...blogul care apare la sfârşitul clipului e verificat şi conţine articole care necesită o vârstă 18+

De ce conduc bucureştenii aşa prost?

De la un timp Bucureştiul este o adevărată capcană pentru cei care vor să circule cu maşina personală.Este o aventură care se poate transforma în sinucidere. La ce trafic e aici poţi spune cu siguranţă că dacă reuşeşti să conduci în Bucureşti şi să nu ai niciun accident, atunci reuşeşti să conduci oriunde în lume fără probleme. Pentru cine nu mă crede e liber să vină şi să verifice.

M-am tot întrebat, oare de ce sunt atâţia şoferi bezmetici şi de ce se conduce atât de prost. Nu am aflat în totalitate, dar în mare parte am cam înţeles ce se întâmplă. Păi în primul rând, traficul este îngreunat de aşa-zişii şoferi care au luat permisul pe bani frumoşi. Alt motiv al haosului din Bucureşti ar fi faptul că unii şoferi au probleme mari de vedere. Pur şi simplu nu văd. Omul din dreapta spune de multe ori cum e drumul, dacă să facă stânga şi altele. Odată eram în maşină cu cineva şi mi-a zis să îi zic şi ei ce culoare are semaforul că nu le vede bine, aşa că am făcut pe semaforul pentru ea. Azi mă întoarceam de la facultate şi un bărbat s-a oprit şi a făcut ca trenul în gară că e semafor şi că nu trebuia să trec. Probabil că nu a văzut faptul că semaforul nu funcţiona, drept urmare pietonul are prioritate. L-am lăsat în pace pentru că nu avea rost să mă cert cu el.

Acum poate că nu ştia regulile de circulaţie. Un alt motiv al indisciplinei pe şosele. Un alt motiv ar fi faptul că unii şoferi merg în dreapta cu nevestele sau prietenele iar acestea îi stresază peste măsură cu afirmaţii de genul:”nici nu ştii să conduci! Aşa se conduce? Pune frână!”, astea în condiţiile în care ei merg normal. Alt motiv ar fi faptul că unii merg încet deoarece merg spre casa soacrei şi nu au niciun motiv de grabă. Ar trebui să amintesc reparaţiile care au început toate odată şi care nu se vor termina prea curând...

Oricare ar fi motivul, există o explicaţie pentru traficul din Bucureşti...

Aşteptări, aşteptări, aşteptări...

Este o lume destul de haotică, dificilă în care toată lumea îşi pune speranţe şi dorinţe mari. Aşteptări care mai de care mai curajoase, fondate sau nefondate. Indiferent că ai 7 ani sau că ai 80 de ani, măcar o aşteptare mai ai de la viaţă. La 7 ani ani sunt mulţi copii care au dorinţe foarte curajoase. Dacă vei întreba un puşti ce îşi doreşte de la viaţă va spune vrea să schimbe lumea. Când mai cresc vor avea alte aşteptări. Vor fi mai egoişti şi vor dori faimă, bani, maşini şi o persoană de nota zece lângă ei. Pe la vărsta a doua deja îţi doreşti altceva: sănătate şi fericire în familie dar şi bani şi alte bunuri. La bătrâneţe nu prea mai ai ce să aştepţi, deşi ar fi ceva. Aştepţi copii să te viziteze şi să îţi arate cât de mult însemni pentru ei.

Până la urmă ceea ce aşteptăm ne caracterizează pe fiecare într-un fel unic. Ceea ce îţi doreşti reflectă felul tău de a fi şi a gândi. O întrebare aparent banală este: oare aştept lucruri cu adevărat importante de la viaţă? Oare preţuiesc adevăratele valori sau doar nişte coperţi ale unei reviste prost redactată? Acum sunt tânăr şi mintea mea ar dori să zboare către infinit şi să adune de acolo tot felul de minunăţii. Să culeagă până şi imposibilul şi să îl transpună în fapte, însă multe dorinţe ale mele nu sunt tocmai necesare aşa că bineînţeles că nu le voi atinge.

Am ales să acord atenţie doar adevăratelor valori, iar înainte de a aştepta ceva trebuie să ofer altceva la schimb. Ca să primeşti trebuie să oferi. Am decis că de azi voi oferi mai mult decât ieri şi mai puţin decât mâine. Voi oferi zâmbete, ascultare, empatie, susţinere, sfaturi dacă mi se vor cere, o mână de ajutor. Voi oferi pentru că aştept zâmbetele celor dragi, ascultare,înşelegere, susţinere, sfaturi la momentul oportun şi o mână de ajutor atunci când voi avea nevoie de ea.

Am decis că banii, faimă şi frumuseţea o pot păstra şi aştepta alţii...eu mă mulţumesc cu toate acestea şi peste toate, la loc de cinste credinţa să încununeze aşteptările mele. Tu ce aşteptări ai azi?

O fi posibil sau nu?

Stăteam şi mă gândeam că eu nu am sărutat niciodată. Cel puţin nu în adevăratul sens al cuvântului. Să nu mă înţelegeţi greşit dar niciodată nu am simţit ceea ce aş fi vrut. Sărutul ar trebui să oprească timpul în loc. Să te contopească într-un tot cu fiinţa pe care o săruţi, să simţi că în jurul tău este un mare gol chiar dacă de fapt e aglomeraţie, să simţi că pământul îşi schimbă mişcarea de revoluţie în funcţie de tine şi persoana iubită, să simţi tremurul persoanei iubite până în vârful unghiilor tale, gălăgia se transformă în linişte, iar centrul universului gravitează în jurul celor doi.

Să ştii că acum îmi dau seama că nu am sărutat niciodată aşa cum trebuie...Acum mă întreb dacă toată descrierea de mai sus poate fi reală sau e doar ruptă din basme. Dacă e reală atunci sunt încă în aşteptarea unui astfel de sărut care să-mi zguduie fiinţa. Dacă nu este posibil atunci ar trebui inventat! Totuşi îmi place să cred că acest fel de sărut se poate întâmpla. Îmi place să cred că romantismul încă trăieşte.

Oops! I did it again...

De câte ori vaţi făcut de cacao în faţa unui prieten, coleg sau necunoscut? Trebuie să existe măcar o întâmplare demnă de „top oops”. Personal mi s-a întâmplat şi mă simţeam de parcă am omorât pe cineva. Sentimentul acela de vinovăţie parcă îţi înmoaie picioarele.

Cu ceva timp în urmă, (în timpul liceului), mă aflam (pentru cei care cunosc), la Piaţa Romană la o trecere de pietoni şi aşteptam să se facă verde. Coborâsem de pe trotuar şi stăteam la un pas de bordură. Până să se facă verde venea un autobuz spre mine, aşa că am zis să mă dau în spate neştiind că în spatele meu mai coborâse cineva de pe trotuar. Aşa că m-am urcat pe picioarele lui nedându-mi seama. Apoi începusem să sar (tot picioarele omului). Din spatele meu, persoana în cauză probabil că îmi tot spunea că îl calc, pentru că la un moment dat am auzit mai tare din partea lui: „Băi! Mă calci!”. Din fericire s-a făcut verde, mi-am cerut scuze şi am rupt-o la fugă ruşinat de întâmplare.

Cu altă ocazie, mă aflam la facultate cu nişte colegi şi aşteptam să intru la examen. Fiind mai mulţi colegi am început să vorbim de una de alta. Până la urmă am ajuns la subiectul cel mai discutat de studenţi înaintea unui examen. Câte restanţe mai avem şi la ce. Aşa se face că acolo era şi o colegă care avea o restanţă pe care o aveam şi eu şi se pare că nu mai erau mulţi care o mai aveau pentru că era o materie uşoară. În discuţie m-am băgat şi eu auzind de restanţa aceia şi am zis: „Am auzit că mai e una care are restanţă. Ce bătută în cap trebuie să fie să aibă restanţa asta! Ea s-a dus mereu şi a picat. Măcar eu nu m-am dus”. Nu termin bine de spus că aud o colegă spunând: „Da! Eu sunt proasta aia!”. În clipa aia am intrat în pământ de ruşine. Am încercat eu să mă scot, dar era prea penală fază ca să mă mai scuz cumva.

O alta a fost în autocar când mergeam cu corul la un concert. La boxe se auzea un cvartet bărbătesc şi la un moment dat spun unei prietene aflate lângă mine: „Ce falset nesimţit face tenorul ăsta!”. Prietena de lângă mine îmi dă un cot şi îmi şopteşte să tac. Nu am înţeles aluzia şi am repetat crezând că nu m-a înţeles: ”Dar e chiar pe faţă rău!”, apoi aud un prieten din spatele meu: „Te asigur eu că nu e falset pentru că eu cânt.” Din nou am intrat în pământ de ruşine şi am încercat din nou să o dreg spunând că mi s-a părut. Deja o făcusem lată aşa că degeaba mai încercam eu câte ceva.

Data viitoare trebuie să fiu mai atent...

Tricoul lui Hagi

Nu ştiu ce părere aveţi voi despre Hagi ca antrenor, dar eu spun că mai are de mâncat multe pâini şi să curgă multă apă pe Dunăre până Hagi va fi şi un mare antrenor. Am observat ceva la Hagi şi nu ştiu de ce e aşa. De când antrenează la Steaua, Gigă a purtat la aproape toate meciurile, dacă nu chiar la toate meciurile, acelaşi tricou. Tricoul său albastru cu dungi. Mai tot timpul l-am văzut îmbrăcat aşa.

Nu ştiu de ce dar deja tricoul tinde să devină un articol vestimentar obligatoriu la meciurile Stelei. Până aflăm şi noi motivul pentru care Gigă se îmbracă mereu cu el, eu o să lansez trei ipoteze.

1.Nu are timp să îşi spele celelate tricouri iar acesta este mereu curat.

2.Are mai multe la fel.

3.Îi place lui mai mult acest tricou.

4.Poate e tricoul lui norocos.

Într-un final vreau să spun că ar trebui să poarte mereu tricoul ăsta. M-am obişnuit cu el aşa şi chiar a devenit o imagine :P

9/11 Ziua care a deschis un nou capitol

În urmă cu şase ani, America era scaldată în lacrimi. Pentru mulţi ziua de 11 septembrie a fost ultima zi. Exact o zi de marţi era şi acum şase ani. O zi de care dacă s-ar fi ştiut dinainte ar fi fost altfel pentru cei care au dispărut în acea zi. Imaginează-ţi că pleci la muncă şi poate nici nu ţi-ai luat la revedere de la copii sau poate că erau în vacanţă, soţia în concediu. Pleci şi nu te mai întorci...

În lume luni toţi se simţeau bine, îşi făcea treburile, marţi toţi au plâns...

Luni toţi credeau că sunt în siguranţă, marţi le era frică să stea până şi în casă...

Luni nimeni nu acorda atenţie un cerşetor, marţi spitalele şi şcolile cazau răniţii iar americanii îşi lingeau rănile...

Luni fiecare era pe cont propriu, marţi planeta s-a unit într-un singur glas...

Luni s-au dus la muncă, marţi nu s-au mai întors...

Luni se auzea peste tot cuvântul „freedom”, marţi nimeni nu mai avea puterea să-l pronunţe...

O singură zi care a schimbat mai multe decât a făcut un război mondial. 11 septembrie este cu siguranţă ziua care a deschis o nouă etapă în viaţa oamenilor. şi a ridicat lumea pe o nouă treaptă a civilizaţiei. Poate că preţul a fost unul mult prea mare veţi spune. Comparativ la câtă lume poate învăţa ceva din asta şi câtă lume poate fi salvată de la propria autodistrugere fizică şi morală poate că preţul a fost unul corect. Nu vreau să par nemilos, dar ştie el Dumnezeu de ce a îngăduit aşa ceva. Eu sunt dator să fiu altfel după această întâmplare. Puteam să fiu eu pe post de lecţie pentru cei din jurul meu, dar Dumnezeu a vrut să fiu doar un elev...

Tu gândeşte-te...ieri a fost luni şi poate că ai fost bine..azi cum eşti? E marţi... Dar mâine cum vei fi?

Ei zic că e bine. Tu ce părere ai?

Ieri dimineaţă mă găseam pe la metrou şi prin mână mi-a căzut ziarul Compact. Ziar distribuit gratuit pe la metrou şi prin unele autobuze. Este un ziar parcă mai bun decât ce există în presa de azi. Poate unde are opt pagini şi nu au prea mult loc de aberaţii şi le încap exact ştirile importante. Mă bucur că mai există şi ceva gratis în ţara asta. Bine că până la urmă tot noi plătim ziarul fiind realizat pe bani publici, dar măcar nu îl plătim a doua oară.

Ajuns ieri la un anumit articol, nu foarte mare dar interesant care mai mult m-a revoltat: „Economia a crescut cu 6% anul acesta”. O.K, dacă a crescut eu nu văd. Ei spun că România e în creştere, dar eu nu vâd nimic. Ei spun că e de bine, că românul a început să cheltuiască mai mult, că a crescut puterea leului...

Tu ce zici? Simţi vreo diferenţă? Personal nu simt nimic. Ei spun că deşi România a fost afectată de secetă merge bine treaba. Ţin minte că la cursul BNR, moneda euro şi dolarul american scăzuseră într-un timp foarte mult. Nici acum nu mai sunt la cursurile care au fost cândva, dar nu am văzut vreun preţ scăzut. Au rămas la fel de mari. Ba mai mult întreţinerea se vrea dublă la iarnă.

Cu aşa economie eu nu cred că te poţi lăuda din moment ce la ora asta sunt multe ecuaţii nerezolvate şi mulţi bani luaţi de la români nefondat. Amintindu-mi de o melodie o să spun că românul nu poate fi campion. Nu încă. Momentan nu există mai sus de locul noi...

Ziare cu ştiri senzaţionale

De obicei când îmi cade un ziar în mână mai mult îl răsfoiesc pentru că de citit nu am ce să citesc prea multe. Majoritatea ştirilor sunt atât de „senzaţionale” încât nu le dau prea mare atenţie. Şi pe bună dreptate. De ce m-ar interesa o ştire de genul: Columbenii au pat pe apa de 8.000 €, sau că Dinu Maxer se căsătoreşte, că Simona senzual şi-a lovit maşina sau ştiu eu ce şi-a mai cumpărat câte cineva. Păi sunt şi alţii care işi fac mofturi sau au mici accidente, mulţi se căsătoresc şi lista poate continua. De ce să mă intereseze neapărat asta. Apropo, fata asta care prezintă vremea în Libertatea, nu are şi ea un nume de familie? Îi zice numai Simona senzual .

Ziarele din România au majoritatea ştirilor de aşa manieră că te ia cu dureri de cap. Mai mult de trei minute nu îmi ia să mă uit pe un ziar. Oare când ziariştii noştrii voe pune şi ei în ziar numai ştiri cu adevărat importante şi la nivel naţional? Până la urmă poate că vina aparţine şi românilor. Cred că dictonul „cere şi ţi se va da” funcţionează de minune. Românii sunt mari amatori de astfel de ştiri. Românul bârfeşte şi îi place să vadă ce păţeşte câte o persoană publică.

Probabil că până va învăţa românul să ceară ce trebuie de la într-un ziar, vom avea numai astfel de ştiri.

Încă aştept o minune în presa din România... Noroc că am multă răbdare!

O lume în alb-negru

Dimineaţă îşi face apariţia. Din somnul negru fac tranziţia spre un răsărit gri, uşor spre alb. Mă dau jos din patul negru şi mă îndrept spre baie. Pare mai departe decât ieri. Nu se vede bine prin negrul care se închide tot mai mult. Cu greu reuşesc să îmi termin treaba de la prima oră şi îmi îndrept atenţia spre activităţile următoare. Nici un pic de grabă...

Deschid uşa să plec în oraş. Afară acelaşi fond. Totul alb, gri sau negru. O bătrână plimbă un câine mofturos cam de aceiaşi vârstă cu ea, doi copii lovesc o minge de plastic care ar fi vrut să aibă culori, dar tot ce se vede pe ea este un curcubeu alb-negru. Un tânăr aleargă disperat după tramvai nevăzând că la semafor era roşu. Am spus roşu? Am greşit. Era negru, tocmai din acest motiv alerga... Totul pare mort. Parcă aş vrea să pun ceva culoare în jurul meu, dar nici acuarela pe care înainte o foloseam nu mai dă roade. Culorile au devenit negre cu toate şi toate dârele lăsate de pensulă închid mai mult acest gri deja uzat.

Deodată, sună telefonul. Nu mă grăbesc să răspund. Cu siguranţă sunt alte griji, alte însărcinări. Răspund şi...parcă negrul devine alb, câinele bătrânei capătă culori care îl întineresc, mingea celor doi copii se colorează în aşa fel încât parcă ar fi vie. Semaforul prinde viaţă. Nimeni nu se mai grăbeşte. Da! Lumea a prins culoare. Totul în jur s-a înviorat, iar negrul a fost înlocuit de lumină. Dar ce s-a întâmplat? Desigur...cum am putut să uit? Natura era moartă din cauza mea! Uitasem că este ziua sorei mele. Odată cu acel telefon, îmi amintisem că azi este ziua ei. Ziua artistului. Culorile nu putea apărea dacă lipsea esenţialul.

La mulţi ani Mica!

Pamflet despre prietenie

Acest articol este un pamflet. Nimic din ce este scris aici nu este verificat. Este doar auzit, aşa că înainte de a citi acest articol te rog să nu generalizezi.

Eu şi prietena mea am descoperit secretul unei relaţii durabile şi fericite.Citeşte câteva din experienţele de viaţă prin care am trecut, fără a uita însă că există pericolul intoxicării cu râs.

De două ori pe săptămână mergem într-un restaurant drăguţ... un vin bun şi mâncare delicioasă într-o companie plăcută. (ea merge marţi, eu vineri)

Dormim în paturi separate. (eu la Monaco, ea la Bucureşti)

O duc peste tot, dar reuşeşte întotdeauna să găsească drumul înapoi.

Am întrebat-o unde vrea să meargă pentru aniversarea căsătoriei şi mi-a răspuns: 'Într-un loc unde nu am mai fost demult'. (i-am sugerat bucătăria)

Ne ţinem de mână mereu. (dacă nu o fac, începe să cheltuiască)

Are un robot de bucătărie electric, un storcător electric, un prăjitor electric, dar se plânge că sunt prea multe şi nu are loc de ele. Aşa că i-am cumpărat un scaun electric.

Mi-a spus că maşina nu merge, că are apa în carburator. Am întrebat unde e maşina... 'În lac', mi-a răspuns.

Şi-a făcut o mască de argilă. Pentru două zile a fost frumoasă foc. Apoi şi-a spălat masca de pe faţă.

Aminteşte-ţi mereu - căsătoria e prima cauză a divorţului.

Nu i-am mai vorbit soţiei mele de 11 luni. Pur şi simplu nu îndrăzneam să o întrerup.

Ultima ceartă a fost din cauza mea. A întrebat 'ce e pe televizor', iar eu am răspuns: 'Praf'.

P.S: Nu sunt misogin, ci doar amuzat :P

Muzica din România

Mă uitam prin muzica românească şi vedeam puţine formaţii care au într-adevăr ceva de spus. Foarte puţine formaţii au melodii care să te facă să le fredonezi fără să îţi dai seama, sau cuvinte care să fie cât de cât puse la cap şi să însemne ceva. Tot mai multe trupe apar mai mult pentru figuraţie, trupe care îşi apropie fanii prin vestimentaţie sau ştiu eu prin aspectul fizic. Vocea se compensează foarte uşor în studio.

Dacă vă uitaţi la muzica străină, o să observaţi foarte puţine formaţii inutile. La noi formaţiile apar ca ciupercile după ploaie. Mai nou citeam în presă (ziarul Libertatea),cum că Gigi Becali vrea să se apuce de muzică. Doamne, iartă-ne şi păzeşte-ne, dar dacă şi Becali are calităţi de solist atunci înseamnă că muzica românească şi-a pierdut toate orizonturile şi toate limitele. Pe prima pagină din ziarul mai sus spus, scria că Gigi Becali a primit o ofertă de a semna un contract cu o casă de muzică. Pe pagina a doua continua subiectul cu un titlu mai comic decât primul: „Cu vocea mea, vând de rup!” Nu neg afirmaţia, dar m-aş mira să vândă multe albume pentru că ar fi prea bune. Poate să vândă pentru că e e prea slab iar românul vrea să râdă. Poate aşa da. Să îl vândă pe post de comedie muzicală.

Eu unul sper să fie doar o glumă până la urmă!

Stres şi relaxare

În ultimile două zile am strâns mult stres, dar azi am avut parte de o relaxare bine meritată. Ieri am avut un examen şi bineînţeles că am avut motive să fiu stresat. De parcă nu era suficient faptul că aveam examen, în loc de ora zece când era stabilit examenul a trebuit să aştept până la ora 14! Aproape că îmi trecuse tot cheful de examen, toată concentrarea, iar eu deja trecusem prin toate fazele. De la grija examenului până la dezinteres total. Într-un final l-am dat. Azi am dat un nou examen.Alt stres terminat însă cu bine.

Ajuns acasă a început relaxarea. Am primit un telefon să merg afară cu prietenii mei. Am ajuns în parc şi a început distracţia. Ce-i drept mai târziu decât era programat, dar a meritat. Ca să vă spun pe scurt în ce a constat relaxarea mea, o să vă spun atât: cerşit bani, cadouri, poze, filmuleţe, fete proaste şi nesimţite care nu ştiu să guste o glumă care oricum nu le era adresată, noroi, dormit pe stele...

Ziua nu s-a terminat şi vor mai urma şi altele, aşa că relaxarea mea va fi deplină. Numai bine pentru următorul examen de luni. E sesiune de restanţe aşa că ţineţi-mi pumnii :D

Răspunsuri la întrebări esenţiale

Am văzut că multă lume pune întrebări al căror răspuns de multe ori întârzie să apară. Aşa că am crezut de cuviinţă că aş putea să încerc să răspund la cât mai multe astfel de întrebări. Păi să vedem care sunt întrebările.

1.De ce "prescurtare" este un cuvânt aşa lung?
R: Nu înţeleg de ce lumea se gândeşte la asta din moment ce oricum poate prescurta orice. Mai bine v-aţi gândi de ce cuvântul „lung” este atât de scurt.

2. De ce soldaţii Kamikaze purtau o cască?
R: Să nu care cumva să le cadă ceva în cap înainte de a-şi atinge scopul.

3. De ce se sterilizează acele cu care se fac injecţiile condamnaţilor la moarte?
R: Să nu moară de SIDA.

4. Care este sinonimul cuvântului "sinonim "?
R: Asemenea, asemănător...

5. De ce nu există mâncare de pisici cu gust de şoarece?
R: Ce scârbooooos!!!!

6. Dacă nimic nu se lipeşte de teflon, cum e lipit teflonul de tigaie?
R: Simplu. Partea aderentă tigăii este făcută în aşa fel să se poată lipi.

7. De ce balerinele merg mereu pe vârfuri ? Nu ar fi mai simplu să angajeze balerine mai înalte?
R: Nu ar fi mai simplu. Cele mai înalte sunt de fel fotomodele şi au pretenţii financiare mai mari.

8. Vreau să îmi cumpăr un bumerang nou. Cum pot să scap de cel vechi?
R: Nu îl mai arunca. Mai întâi rupe-l şi apoi aruncă-l.

9. De ce localurile deschise non-stop au încuietori?
R: Din când în când se face inventarul.

10. De ce avioanele nu sunt fabricate din acelaşi material din care sunt făcute cutiile negre?
R: E foarte greu să foloseşti acel material la asemenea proporţii.

11. Cum poate avea Donald nepoţi dacă nu are fraţi sau surori?
R: Nici acum nu ai aflat că în desene totul este posibil?

12. Adam avea buric?
R: Da.

13. Dacă Superman este aşa de deştept, de ce işi ia chiloţii peste pantaloni?
R: Nu a spus nimeni că e deştept. E puternic şi atâta tot.

14. Când faci fotografii cu Mickey la Disneyland, omul din interiorul lui Mickey zâmbeşte?
R: Nu. Doar dacă e mai prostănac.

15. Dacă o pisică pică mereu în picioare şi o bucată de pâine cu unt cade mereu pe partea unsă, ce se întâmplă dacă legăm o felie de pâine unsă cu unt de spatele unei pisici şi o aruncăm pe fereastră?

R: Dacă ai pisică nu ai decât să încerci. Eu îţi spun că o pisică oricum nu cade mereu în picioare, (s-a întâmplat ca unele pisici să nu cadă în picioare), şi nici partea cu feliile cu unt nu stă tocmai aşa. Nu toate feliile cad pe partea unsă. Aşa că încearcă apoi să îmi spui şi mie răspunsul. Atenţie să faci testul pe un eşantion mai mare de pisici pentru ca informaţiile obţinute să poate fi incluse în statistică.

16. Ce culoare are un cameleon când se uită într-o oglindă?
R: Exact cea care o are pe el în acel moment.

Aştept şi alte întrebări...

Tipologia avarului în zilele noastre. Specia: român

Ţin minte că prin anii liceului am vizionat o piesă de treatru pe nume: Avarul, scrisă de Molliere. Până acum nu prea am avut eu treabă cu avarii, dar când ajungi să îi cunoşti mai bine ajung să te uimească pe zi ce trece. Mi-am dat seama că aici în România îi întâlnim tot mai des şi exact unde nu ne aşteptăm.

Cum să recunoştem un om avar?

Vor exista mereu diferite împrejurări unde îi vei putea vedea. Nu pot spune numai o locaţie aşa că voi arăta câteva locaţii sau situaţii. O primă locaţie: avarul la restaurant. Bineînţeles că el nu va vrea să meargă acolo pentru că e prea scump pentru el, dar logodnica lui nu poate fi cerută în căsătorie pe vârful unei macarale aşa că nu are încotro. Acolo comportamentul îl va da de gol oricât ar încerca să îl ascundă. Va comanda cea mai ieftină mâncare posibil, desert nu pentru că oricum îngraşă, iar de băut găseşte afară o cişmea. Dacă va trebui să plece se va asigura că nu a rămas nimic în farfurie. Dacă logodnica lui va lăsa ceva în farfurie acesta va avea grijă să o golească şi pe a ei. Şerveţelele le va băga în buzunar pentru zile negre, iar bacşiş nu va lăsa. E neologism şi nu ştie ce înseamnă.

Alt caz: avarul la magazin.

Va cumpăra mereu cele mai ieftine lucruri şi numai ceea ce îi trebuie neapărat. Va merge la casă şi dacă are coşul totuşi plin, va da iniţial o bancnota de 5 lei aşteptând restul. Va lua absolut tot restul până la ultima zecimală după zero. Nu va accepta alt rest decât BANI.

Un alt caz legat tot de cumpărături. Este deja căsătorit la casa lui, iar părinţii lui stau la ţară. Aceştia îi spun să le cumpere şi lor câte ceva, dar avarul le va aduce bonul de la cumpărături pentru decontare. Până şi drumul până la ei va fi decontat, avarul nostru va păstra bonul de la benzinărie. Pentru a fi sigur că totuşi îşi va primii banii, acesta le va cere banii în avans şi le va cumpăra şi cu altă ocazie din ei. Avarul are multe taine dar dacă vei sta să îl analizezi vei rămâne surprins. Cred că ar mai fi multe de scris, dar nu am de gând să scriu o carte despre tipologia avarului. Au scris alţii destule. Eu doar mi-am dat cu părerea...

GSP.RO a comis-o

Astăzi în ziarul Gazeta Sporturilor se afla ştirea că Ioan And one va fi viitorul antrenor al lui Dinamo. Că Nicolae Badea s-a înţeles azi-noapte cu antrenorul celor de la CFR Cluj. În timp ce Gazeta scria toate acestea,ba chiar era un titlu mare ca And one va fi antrenorul lui Dinamo, rivalii de la Pro Sport mergeau pe altă pistă. Scriseseră de două ore că antrenor la Dinamo va ajunge. Ceea ce s-a şi întâmplat. Foarte confuzi cei de la Gazeta Sporturilor au scris pe site-ul lor ambele ştiri. Mulţi cititori au fost frustraţi cerând chiar demisia celor care îi inducepe cititori în eroare.

Cătălin Tolontan a încercat să o dreagă cumva pe blogul său,dar mai rău a făcut. Lumea nu a scăpat prilejul de a se lua iar de ei. Una peste alta Pro Sport a câştigat un război împotriva celor de la Gazeta Sporturilor şi mai mult de atât, credibilitatea lor este mult mai mare acum decât a celor de la GSP.

Se întâmplă în România

Pentru dimineaţa asta am ales să mă iau din nou de ţara mea de glume, ţară la mişto! V-am spus cu ce timp în urmă că am ajuns şi prin Piatra Neamţ. Motivul vizitei mele a fost următorul. Vodafone îşi va desfiinţa releul de pe Dealul Pietricica, drept urmare toţi clienţii care au Internet prin Vodafone trebuiau redirecţionaţi spre alt releu. Poate vi se pare o decizie aberantă să desfiinţezi un releu care avea o rază de acoperire atât de mare încât acoperea tot oraşul. Dar să vedeţi partea cu adevărat aberantă.

Ei vor să transforme Dealul Pietricica în pârtie de schi. Cu alte cuvinte: defrişări. Păi bine măi oameni buni. Voi spuneţi că poluarea este în creştere şi vă apucaţi să tăiaţi pomi pentru a face loc distracţiilor voastre? Nu este însă singurul loc unde copacii sunt tăiaţi deşi asta înseamnă pur şi simplu crimă.

Bucureştiul nu face excepţie. Într-un oraş cu peste două milioane de locuitori şi un număr de maşini asemănător, unde poluarea deja este la ea acasă, domnii de la Primăria Capitalei se întrec în decizii de-a dreptul impertinente. Dacă vei merge spre DN1, vei observa că Pădurea Băneasa este pe zi ce trece mai subţire. Aproape că nici nu o mai găseşti. Este alarmant ce se întâmplă la noi. Mai nou, vă spuneam că la mine în zonă, s-au apucat să facă parcări, deci să îngusteze trotuarele, iar pomii care erau pe marginea drumului, aţi ghicit: să-i taie. Păi la situaţia din Bucureşti, orice pom poate însemna mult, mai ales în condiţiile în care noi oricum suntem codaşi când vine vorba de câţi metri pătraţi de vegetaţie revin pe cap de locuitor.

Dacă eu m-aş duce să tai un copac cu siguranţă aş lua câţiva ani buni de puşcărie şi o amendă însemnată. Ţin minte că aici în zonă s-a apucat un domn să taie nişte crengi uscate dintr-un copac, care oricum îi încurcau pe trecători şi a luat amendă plus că i s-a deschis dosar penal.

Cu aşa conducere o să ajungem departe...de locul unde ar trebui să ajungem în mod normal; adică la nivelul celor din UE.

Am restanţe deci sunt student

Nu are rost să mai zic de ce e bine să ai restanţe. Am tot spus teoria restanţelor de mi s-a acrit. Păi ce vrea să spun prin articolul ăsta? Bineînţeles că dacă faci restanţe, la un moment dat vine timpul să le dai. Nu poţi să le faci arhivă şi să îţi iei diploma. Ce bine ar fi să fie aşa. Ba nu ar fi bine. Majoritatea ai făcut ceva de genul ăsta şi au ieşit proşti cu diplomă. De fapt asta e problema României. Avem prea mulţi ingineri, prea mulţi doctori care vine fiecare cu varianta lui şi atât ne cotrazicem încât de la revoluţie încoa' tot pe loc batem pasul.

Hai să revin la facultatea şi restanţele mele că iar ajung să sar la gâtul politicienilor şi să mă iau de sistemul din ţară. Deci o să revin la căruţele noastre. Cum ziceam, vine sesiunea de restanţe. Până la urmă ce e rău în asta? În perioada asta mai dau examene şi olimpicii. Am avut ceva timp vacanţa asta de învăţat. Asta teoretic, pentru că din punct de vedere practic iar am tăiat frunză toată vară. Vorba aia. Dacă înveţi pentru un examen cu o săptămână înainte eşti student. Dacă înveţi cu o zi sau maxim două înainte de examen, atunci eşti student român. Exact aşa fac şi eu şi uite că am ajuns să fiu nevoit să învăţ 300 de pagini în două zile. Din păcate azi după 90 de pagini vedeam de parcă am stat cu ochii în PC timp de 5 zile în continuu. Mâine sper să recuperez cât de cât. Oricum nu voi acoperii toată materia.

Totuşi...prea ar bate la ochi să ştiu chiar totul la examen...

Declaraţie de dragoste

Am observat că lumea intră pe blogul meu, găsindu-mă prin căutări pe Google cu cuvinte de genul: „cum să sărut” sau „învaţă să săruţi”. Păi dacă există deja un clip pentru a învăţa cum nu se sărută, m-am gândit să pun şi un video care să fie o declaraţie de dragoste pentru cineva drag.

Clipul l-am creat eu pentru a mulţumii unei persoane foarte dragi mie dar poate fi folosit şi de cei care se identifică cu acest clip. Muzica poate unii o ştiţi, nu este compusă de mine, iar textul în limba engleză sunt versurile melodiei. Ce este în limba română este noutatea :P Clipul în sine nu este o mare creaţie de artă, fiind simplu dar cu un mesaj clar. Vă las să îl vedeţi şi sper să vă placă.

Caut pensiune dar nimeni n-are camere

Cu ceva timp în urmă picioarele m-au purtat în Piatra Neamţ. Drumul a fost cum a fost, însă după o zi de alergat şi plus drumul obositor, simţeai nevoia să stai întins, aşa că am plecat să caut o cameră împreună cu prietenul cu care eram. Plecăm să cautăm. Îmi aduc aminte să sun o prietenă din Piatra ca să îmi recomande ceva. Mi se recomandă 2 pensiuni. Le iau pe rând. Ajung la prima şi întrebăm dacă mai au camere. Prima dată ni se răspunde negativ de domnişoara de la recepţie, apoi un nene ne spune că ar mai fi o cameră, dar are pat matrimonial.

Ne ia apoi puţin la mişto întrebându-ne dacă dormim noi în acelaşi pat şi apoi ne râde în faţă. Noi obosiţi fiind am zis că luăm camera apoi ne-a pus să aşteptăm puţin. Puţinul s-a transformat în mult aşa că am plecat. Am ajuns la a doua pensiune recomandată. Acolo s-a uitat puţin la noi şi a zis că nu mai au camere. Strigător la cer. Am plecat apoi să căutăm cameră. Am mai fost pe la alte 2 pensiuni şi la fel. Nu au camere. Într-un final am găsit o cameră şi am spus mulţumesc Cerului.

E tare greu să-ţi găseşti o cameră chiar şi pentru o noapte. Acum mă gândesc la alergarea pe care o vor avea prietenii mei căutând garsonieră prin Bucureşti. Oricum, ei trebuie să aibă mai mult noroc ca mine :D

Experiment hazliu dar tot ciudat

Poate aţi auzit de cei de la Brainiac. Au unele emisiuni în care fac tot felul de experimente. Unele doar ca să se afle în treabă, unele chiar interesante. Se întâmplă ca uneori experimentele lor să fie funny. Aşa s-a întâmplat în clipul pe care vreau să vi-l prezint. Pe cât de ciudate sunt legile naturii pe atât de interesante şi comice în acelaşi timp. Nu am bănuit că se poate pune în practică treaba asta şi în dreptul instrumentelor muzicale. Nu o să vă spun despre ce este vorba aşa că o să vă las să vedeţi pentru că probabil deja sunteţi curioşi. Dacă vreţi să vă daţi cu părerea o puteţi face după. Eu am râs de numa’. Acum voi şti motivul pentru care o orchestră poate să sune aşa…

Senzaţional! Magie (in)direct!

Ieri înainte de culcare domnul Dan Dandanescu (in)direct în direct, a încercat din nou să îşi atragă audienţa de partea sa. În zadar pentru că tot ce a reuşit să adune au fost multe râsete şi lacrimi…tot de la atâta râs. Domnul mai sus numit a adus de această dată în emisiune un soi de magician cred că ieşit la pensie acum 10 ani şi în căutare de nişte bani.

Ce făcea nenea ăsta care susţinea sus şi tare că e magician. Păi o să încerc să vă spus câteva pentru că nu am văzut toată emisiunea. Era prea de tot să îmi pierd timpul la ora aia de o asemenea manieră. Puteam să stau degeaba că era mai bine. Nea magicianul, prima dată a făcut un cornet dintr-o bucată de ziar cred că veche de 5-6 ani, (nu de alta da arâta cam nasol şi era tare îmbâcsită), apoi cu bagheta lui magică, adică un segment din coada unui mop, făcea aşa-zisa magie. Trucuri pe care le înveţi la primul curs de fraierit lumea le prezenta magicianul pensionar cu o mândrie ieşită din comun.

Ca să se umilească şi mai tare, nenea ăsta a apelat la nişte trucuri pe care le făceam şi eu când eram mai mic şi eram fan Copperfield. Îl punea pe Dan Dandanescu să scrie pe nişte bileţele ceva ca apoi el să ghicească. Prost o fi cine se iută la emisiunea aia şi înghite momeala că emisiunea e chiar live. Vă daţi seama ca magicianul cel pensionar ştia dinainte ce va scrie Dan Dandanescu. Ca să crească gradul de umilire Dandanescu se prefăcea că nu ştie.

Una peste alta O(zero)TeVe se face iar de râsul lumii. Mai rău e că a început să aibă concurenţă. Până mai de curând nu avea concurenţă pentru că Tele7abc dipăruse, iar DDTV e tot a lui Dan Dandanescu şi nu putem vorbi de concurenţă. Dar acum au apărut “televiziuni” care îi fac concurenţă serioasă: CosmosTV, Favorit, B1TV,Euforica sau Telesport. Mă întreb dacă îţi trebuie mult cap ca să scoţi o astfel de televiziune şi cât timp se gândesc acei oameni înainte de a emite pe satelit asemenea tâmpenii…

O posibilă nouă reclamă la „Dero”

Se ştie că cei de la „Dero” au nişte idei năstruşnice pentru reclame. Replica „Dar eu nu mănânc ciorbă de burtă” sau „Ce baftă pe noi”, au făcut furori. Azi stând la metrou, o idee mi-a străfulgerat micul dar strălucitul creieraş. Mi-a venit o idee pentru o viitoare reclamă la „Dero”. Să o spun. Atenţie este ideea mea aşa că nu o furaţi :D

Reclama s-ar petrece la metrou, staţie de tramvai, autobuz sau într-o gară. Am prezentat decorul. În ce constă ideea? Ei bine, celebrul cuplu va sta pe peron, iar soţia îi va citi din nou soţului de pe ambalajul detergentului: „I-auzi! Dero scoate chiar şi petele de nes!”. Bărbatul îi va răspunde:”Dar noi nu bem nes!”.

Între timp mijlocul de transport va veni iar soţia îi spune soţului:”Uite că vine metroul!”, sau maşina, tramvaiul, etc. Bărbatul va răspunde:”Ce baftă pe noi”, între timp mecanicul, şoferul, vatmanul, va deschide uşa şi va arunca pe el un pahar de plastic plin cu nes. Faza asta se poate întâmpla. Trăim în România :D

Acum cine ştie, poate ideea chiar va prinde contur :D

Din nou pe net

Postasem ultima dată despre nişte ghinioane. Păi se pare că nu le-a ajuns şi au mai urmat. Nu degeaba spusesem că se poate şi mai rău aşa că după două formatări consecutive am fost nevoit să suport nu mai puţin de o săptămână orarul oferit de TV în loc de frumoasele postări pe blog. Motivul? Simplu: s-a stricat hardul. Mai exact am avut „bad-uri”. Şi mai exact? Haaa....ce pretenţioşi sunteţi. Cam multe amănunte despre beleaua avută. Vă bucuraţi ăăăă? Adică hardul meu avea nişte zone pe care nu le mai putea citi, iar într-un final a trebuit să mă recunosc învins, dar doar pentru o perioadă.

Să nu o mai lălăi prea mult. Am vrut să vă salut din nou, să vă spun că mi-a fost dor de voi...hai bine, şi de postat mi-a fost dor. Sper să nu mai am asemenea surprize. Acum intru cu forţe proaspete, litere scrise cu cerneală nouă şi o poftă nebună de scris, (însă nu mai nebună ca mine). Deci, ţineţi-mi pumnii să nu se mai strice iar râşniţa asta că o arunc pe geam.

P.S: Am auzit că aţi fost cam plecaţi săptămâna în care am absentat aşa că s-a nimerit cât de cât bine. Nu am pierdut chiar atâtea din fericire. Hai că v-am pupat şi vă îmbrăţişez cu mâinile la spate. Big hug for all. Pentru Dl. Pruteanu o să traduc: „O îmbrăţişare mare pentru toţi”