Prindem viteză

Zi după zi, săptămână cu săptămână şi încet încet, an cu an, lumea prinde viteză, începem să privim totul parcă cu totul deconectaţi de la realitate şi totul în jur pare o piesă de teatru, un film transpus de pe ecrane în realitate şi de multe ori parcă nu mai realizezi că într-adevăr este realitate. Am devenit nişte spectatori care nu realizează ceea ce văd sau deja nu îi mai sensibilizează nimic. Un film pe care l-ai văzut de atâtea ori că nu te mai surprinde cu nimic. Deja devine ceva normal să ieşi de la metrou să vezi acelaşi cerşetor stând cu un carton în braţe pe care scrie „Ajutor!”. Este ceva obişnuit să treci mai departe ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Eşti prea grăbit şi în fond nici nu ştii dacă e realitate.

Totul pare altceva privit din mers. De multe ori mă întreb unde se grăbeşte lumea. Astăzi eram în metrou şi la una din staţii mecanicul a anunţat staţionarea trenului pentru două minute. Nu a durat prea mult să se audă oftări, înjurături sau alte comentarii referitoare la staţionare. Numai două minute şi lumea a luat foc. În staţii şi pe stradă lumea aleargă în continuu şi te întrebi unde se grăbesc aşa. Te naşti, trăieşti viaţa, apoi mori. Cam aşa arată o viaţă în mare a unui om. Mai poţi presăra micile sau mai marile realizări care oricum nu le iei cu tine. Dacă te mai şi grăbeşti, te naşti, trăieşti viaţa în grabă împreună cu toate realizările tale, apoi mori. Chiar şi bătrânii se grăbesc. Auzisem pe cineva mai de mult spunea: „unde s-or grăbi? Ei ar trebui să nu se grăbească pentru că oricum nu mai au mult timp. Ar trebui să tragă de timp chiar!”

Lumea de astazi prinde viteză şi amănuntele vieţii nu mai pot fi observate. Toată lumea priveşte per ansamblu. Dacă e vorba aşa, eu nu sunt vitezoman. Opriţi lumea, vreau să cobor. Ştiu că vorba asta am auzit-o prin mai multe locuri, dar se potriveşte.