RSS Contact

joi, octombrie 11

Iarna se întâmplă lucruri frumoase

Era o zi de iarnă. Zăpadă multă, oameni de zăpadă, câţiva copii îşi fortificau o fortăreaţă din zăpadă udând-o din abundenţă cu apă. Săniile preluau controlul asupra străzii iar fulgii de zăpada parcă se aşterneau tot mai liniştit. Nu bătea vântul dar era frig. Era mijlocul iernii.

Un cuplu parcă se grăbea şi strica peisajul. Să le spună cineva că nu are rost să se grăbească. Ningea prea frumos ca să strici armonia cu o grabă disperată. Am zis disperată? Poate e disperată femeia.

Mă întreb ce fac eu în peisajul ăsta. Pe unde oi fi de nu mă văd? Aşa e. Era să uit! Eu nu mă născusem, iar femeia grăbită e mama spre spital. Îi făceam surprize surprize. Bine că prezenta veleităţi sportive şi a ajuns la timp la spital. Acolo nu prea am mai avut chef să ies. Era frumos afară. Trebuia să intrăm în sală? Îmi plăcea cum ninge. Cu toată împotrivirea mea până la urmă tot am ieşit. Parcă nu era aşa cum mi-am imaginat. Prea multă lumină. Nici nu pot să deschid ochii. Un nene mă bate. Dar ce am făcut să dai în mine? După ce că m-am speriat de lumea în care am intrat mai iau şi bătaie. Ce oameni domne!

Acu dacă tot am ieşit vreau la zăpadă. Măcar să văd şi eu ceva frumos de ziua mea! Imediat ce am ajuns la mama am primit vestea că am o surioară. Abia aşteptam să o văd. Faza tare e că şi ea mă aştepta pe mine. Nu mare mi-a fost surprinderea să aud ce a spus prima dată când am ajuns acasă: „Unde e că-l omol?” Sora mea mă iubea! Apoi după ceva timp mi-a dovedit totul printr-o palmă din toată inima de m-am zvârcolit în pătuţ. A fost frumos la început...eram în centrul atenţiei! Eram V.I.P. Era iarnă. Cine spunea că iarna nu se întâmplă nimic frumos? Iarna apare câte un bezmetic ca mine. Dacă m-aş mai naşte odată, m-aş naşte tot iarna. Îmi place când ninge iar lumea se bucură. Poate aş schimba ceva. Aş alege ziua de 31 decembrie. Vreau să ştiu că de ziua mea se bucură toată planeta!

Am depăşit cu 3 rânduri ceea ce vroiam să scriu aşa că vă las. Acum cred că e cazul să mă întorc la treaba mea. Mi-am amintit destul de vremea când eram ăla micu’…

0 comentarii: