Fiind băiet...pe străzi cutreieram

„ - Auzi mă? Tu ai văzut ultimul NFS cum arată?”

„ – Nu mă. Cum arată?”

„ – E belea rău frate. Ce grafică are. Îţi trebuie calculator meseriaş. „

Discuţia asta o ascultam mirat într-o zi, în timp ce mergeam cu autobuzul spre facultate. Doi puştani, nu cred că aveau mai mult de 10 ani, vorbeau despre jocuri pe calculator. Mă uitam la ei şi mă minunam. Mă gândeam ce făceam eu la vârsta lor şi am constat că eu am avut o copilărie mai reuşită decât ei.

Păi îmi amintesc azi de parcă era ieri cum veneam de la şcoală, mă puneau ai mei să fac temele, apoi cât era ziua de mare eram afară. Vara eram deja în Paradis. Din la prima oră şi cât stătea soarele pe cer eu eram afară. Când auzeam strigătul mamei să merg la masă, parcă îmi cădea tot cerul în cap. Mâncarea venea atunci ca un blestem. Atât de bine mă simţeam că nu îmi mai trebuia nimic.

La mine la bloc se strângeau copiii de la alte 5 blocuri şi vă daţi seama ce ieşea. Cam 40 – 50 de copii puşi pe joacă. Fiind mulţi, foarte rar găseam un joc pe care să îl jucăm toţi, aşa că se împărţeau pe grupe şi făceau diferite jocuri. Puteai să le joci pe toate. Începeai cu ceva iar până seara le jucai pe toate.

De exemplu eu începeam cu un fotbal, alergam până nu mai puteam, apoi mă duceam să mă odihnesc la un macao pe porunci. Era jocul unde puteai fura o sărutare nevinovată de la o fată pe care o plăceai în ascuns şi nu aveai curaj să îi spui. După ce mă odihneam, mergeam la bambilici, ori frunza, ţară ţară vrem ostaş, raţele şi vânătorii, castelul, hoţii şi vardiştii, de-avaţi-ascunselea, ţările, şotron, elasticul, ţaca şi lista merge înainte.

Atât de mult alergam că adormeam instantaneu. Iar dimineaţa aşteptam numărând orele, minutele şi secundele până când urma să ies iar la joacă. Îmi amintesc de jocurile noastre când striga cineva: „ultimul e cel mai fraier!”. Alergam până nu mai puteam. Puteam să fiu ce vroiam eu: aviator, şofer, mecanic, sau artist. Totul era să îmi doresc. Azi mă uit la generaţiile care vin ;i parcă le dispare copilăria pe zi ce trece. Nu mai văd nici un pic de distracţie în activităţile lor. Deja am început să le dau dreptate bătrânilor când îmi spuneau:”pe vremea noastră era altfel”.

Mă întreb cum era pe vremea lor, pentru că dacă ei vedeau în joaca noastră ceva schimbat, iar eu acum văd o copilărie neexistentă la cei de azi înseamnă că nu este bine. În doar 15 ani deja s-a schimbat totul. Oare cum va fi peste 10 ani?