Nuntă în basm real

Fac ce fac şi tot în Constanţa ajung. Cum spuneam şi ieri, duminică a fost nuntă. Ajuns pe fugă în capitala rOMÂNIEI pe timp de vară, condus de la gară spre biserică în stil Michael Shumacher acompaniat de strigăte de pe scaunul din dreapta, mi-am ocupat un loc în biserică. Aşteptam cu sufletul la gură intrarea mirilor.

Toată lumea i-a aşteptat. Contrar la ce mă aşteptam, nunta a început la timp, poate un minut mai târziu. Decorul era alb, rupt din puritatea îngerilor martori la acest eveniment, presărat cu minuni parfumate care împrăştiau peste tot iz de bucurie.
Lipsea ceva...o, da! Mirii. Iată-i că intră. Mai întâi el. Îl aduce mama lui la altar. Este mai roşu la faţă decât de obicei. Îmbrăcat precum un prinţ, el păşeşte tremurând, afişând un zâmbet care să îi alunge emoţiile. Ajunge la altar. Toată lumea aşteaptă mireasa. Într-un alb fără egal, ea apare luminând sala. Este adusă de tatăl ei. Buchetul din mână abia că i se poate observa. Tremură toată, dar zâmbeşte şi ea.

Din nou împreună cei doi. Stau unul lângă celălalt, privindu-se în ochi de parcă nu s-au mai văzut de ani de zile. Toată atenţia este aupra lor, a mirilor. Din când în când, câte un invitat încearcă printr-un cântec ori poezie să atragă atenţia asistenţei de la cei doi. În zadar pentru că tot ce reuşesc să facă este să completeze tabloul de basm printr-o armonie perfectă.
Un pastor a început să predice. Cei doi se sorb din priviri aşteptând parcă momentul în care să spună „DA”. Îşi fac declaraţii de dragoste la îndemnul pastorului, în timp ce invitaţii nu îşi pot ascunde emoţiile. Deja se văd lacrimi...dar nu sunt de tristeţe. Bucuria inundă încăperea prin ochii tuturor.

Atât de repede a trecut timpul încât aş vrea să mă întorc să mai văd odată... Casă de piatră şi Domnul să binecuvânteze casa lor.
Nu am să spun „ a fost odată ca niciodată” dar voi spune: a fost odată, într-o zi de 12 august fermecat, pentru că dacă nu ar fi fost, basmul nu devenea realitate...