Nuntă sau botez?

În ultimile trei veri nunţile au devenit un hobby, un mod de viaţă. Anul ăsta nu a fost deloc sărac în nunţi. Nu mai puţin de şase am numărat, cel puţin până acum. Azi(nr. ieri) am participat şi la primul botez, al unei prietene. Un sentiment ciudat m-a încercat. Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat, dar eu azi parcă eram de pe altă lume.

La atâtea nunţi am fost, încât am rămas setat pe nunţi. Azi(nr. ieri) am vrut la un moment dat să cant o melodie de nuntă, abia apoi mi-am dat seama că nu se potrivea evenimentului. Nu ştiu care a fost faza, dar predica de la botezul de azi(nr. ieri), aproape că a semănat cu o predică de nuntă. Altă coincidenţă stranie. Parcă aşteptam să se cânte marşul nupţial după ce tinerii erau scoşi din apă.

Ca să fiu colac peste pupăză, la ieşire, am vrut să îmi felicit prietena care se botezase cu o urare ceva mai inedită: “Casă de piatră”. Mi-am rescris gândurile repede şi am urat ce trebuia amuzându-mă copios.

Va mai urma un botez prin septembrie. Când am primit vestea am gândit tot ca la nuntă. Mă pregăteam să cant melodii de nuntă.

Ce ciudat mai sunt şi eu uneori. Nici eu nu mă înţeleg…